În județul Suceava aflăm că s-a intrat din plin la lucrările din câmp, însă acestea sunt rămase în urmă comparativ cu sudul și vestul țării, zone în care atât condițiile meteorologice, cât și campania de primăvară sunt cu circa două săptămâni în avans. Directorul executiv al Direcției Județene pentru Agricultură (DJA), Vasile Schipor, informează că arăturile de primăvară sunt făcute pe circa 80% din suprafața planificată, de 116.125 de hectare, însămânțările realizându-se pe 22.810 hectare, adică pe 20% din programul estimat. Grâul de primăvară a fost semănat pe 80% din suprafața preconizată, mazărea pe 76%, legumele pe 39%, sfecla de zahăr pe 37%, plantele de nutreț pe 29%, orzoaica și ovăzul pe 25%, cartofii pe 23%, iar porumbul pe 4% din total. În ceea ce privește păioasele, Schipor crede că, în această campanie, se va ajunge la completarea suprafeței rămase neacoperite în toamnă, când s-au semănat doar 83% din terenurile pe care urmau să fie înființate culturile cerealiere. „Completarea s-a făcut cu grâu de primăvară, orzoaică și ovăz. Am intrat în perioada optimă pentru toate culturile, iar ziua avem temperaturi de 12-15 grade Celsius. Se poate semăna din plin, mai puțin intens porumbul, pentru care în sol trebuie să fie cel puțin 8 grade. Sperăm din tot sufletul ca agricultorii să se mobilizeze, pentru că timpul frumos și aportul de apă din sol permit” a reliefat oficialul DJA Suceava. Schipor susține că semne bune sunt și în ce privește livezile, întrucât nu au fost înregistrate fluctuații de temperatură care ar fi putut afecta mugurii pomilor. Specialistul DAJ îi sfătuiește pe fermieri să aibă cât mai puține treceri pe suprafețele de teren, astfel încât să se preîntâmpine evaporarea apei din sol. „Este vorba despre pregătirea patului germinativ, discuit, la arăturile de toamnă intervenindu-se cu disc grapă sau cu combinatorul. De asemenea, recomandăm ca, după semănarea cerealelor de primăvară, să se facă o tăvălugire care să compacteze sămânța cu solul și să mențină umiditatea în pământ” a explicat Vasile Schipor, precizând că această din urmă operație favorizează răsărirea rapidă și uniformă a plantelor.
> „Sperăm din tot sufletul ca agricultorii să se mobilizeze, pentru că timpul frumos și aportul de apă din sol permit însămânțările” arată șeful DJA Suceava, Vasile Schipor > În această campanie ar putea fi completată suprafața rămasă neacoperită în toamnă, când s-au semănat doar 83% din culturile cerealiere
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii