Cu elevii romi, o carieră didactică de 42 de ani

 

Pe ulița din vale a satului Dolheștii Mari, în apropiere de calea ferată și iazurile lui Gogu, există o frumoasă gospodărie cu o casă tradițională acoperită cu șindrilă, bucătărie, fântână, grajd și o întinsă grădină unde locuiau împreună familia Constantin I. T. Sandu cu soția Ileana, cu cei 7 copii și bunicii Diaconu. Vasile era cel de-al treilea copil al familiei Sandu. Tatăl era un om harnic, răzbătător, bun gospodar, respectat de vecini și de săteni, iar mama Ileana, o femeie energică, muncitoare, veselă, vorbăreață și mai ales ambițioasă. Casa, gospodăria acum nu mai sunt, altcineva și-a ridicat o nouă clădire acolo. Vasile s-a născut la 21 decembrie 1940, a urmat școala generală în localitate, Liceul „Nicu Gane” Fălticeni, a continuat Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza” Iași și a fost profesor la Școala cu Clasele I-VIII Gulia, Dolhasca, unde a iubit elevii și a fost stimat. A activat în echipa de teatru a Căminului cultural Dolheștii Mari, excelând în piesa de teatru „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, ca protagonist. A fost și solist de muzică ușoară, un tânăr chipeș, elegant, talentat, cu umor și ironie fină. S-a căsătorit cu distinsa și fermecătoarea domnișoară Teodora, profesoară de limba și literatura română la Liceul Dolhasca. Are un copil realizat profesional, plecat în America, iar el locuiește în orașul Dolhasca. Semnează un volum de poezii, „Lumina din vis” – o frumoasă meditație asupra vieții, a morții, a dragostei, o călătorie în timp și spațiu. Formația lui din copilărie și adolescența, învățătura, educația din Liceul „Nicu Gane”, precum și cea din facultate au constituit pentru tânărul Vasile de atunci puncte sigure de sprijin, a căror valoare a putut-o prețui în timp. A muncit o viață întreagă cu elevii romi, în condiții destul de grele, la Școala Gulia. Predarea cunoștințelor de către profesorul Vasile Sandu le dezvăluia complexitatea, subtilitatea și sensibilitatea sufletească. Multitudinea informațiilor și datelor se topeau într-o expunere caldă, emoțională. Avea rarul dar al reînvierii epocilor trecute prin cuvânt. Amănuntele nuanțau și colorau tabloul. Totul devenea o poveste a sufletului, în care o inimă generoasă dezvăluia lumi trecute ale unor scriitori de altădată și se arăta, generoasă, sensibilă, complexă, umană în fața elevilor majoritari romi. Glasul tremura, iar sentimentul încântător al dragostei de neam, de țară și de limbă devenea copleșitor. Elevii l-au apreciat, l-au stimat, iar el i-a îndrăgit. A avut un cult sfânt, adânc pentru scriitorii clasici, pentru neamul nostru, dar mai cu seamă pentru păstrarea nealterată a limbii române. De fapt, un cult pentru potențele creatoare ale poporului român. În orele pe care le-a predat a dezvoltat gustul pentru frumusețea limbii române și literaturii noastre, i-a ajutat pe copiii romi să facă o deosebit de interesantă excursie în lumea noțiunilor gramaticale, a fenomenelor lexicale. Și a făcut aceasta înfruntând frigul din clase, condițiile grele de desfășurare a orelor, copiii romi din clase fiind săraci, flămânzi, goi, cu gândul la mâncare și căldură. Profesorul Sandu s-a străduit să dea totul… Pentru el, a doua familie a fost Școala Gulia. Școala pe care o găsea totdeauna prietenă, după 3 km de mers pe jos. Profesor de mare vocație, persoană de largă pregătire, personalitate a orașului Dolhasca, el a fost o coloană de rezistență a ideilor mari, ținând piept vicisitudinilor vremurilor. Vorba bună și zâmbetul sincer au fost și au rămas virtuți în care s-au răsfățat bunătatea, generozitatea, noblețea, omenia. Viața și truda, realul și visul, adevărul și iluzia se constituie fiecare ca puncte de reper ale existenței domnului Vasile. Un om visător, modest, „avizat a se cultiva pe apucate, singur”, cu o situație materială bună, fără a alerga după îmbogățire. Personalitatea profesorului Vasile Sandu, cu meritele și limitele sale, se manifestă, așa cum e și firesc, în preocupările zilnice, în activitatea de creație poetică, adunând, ca într-un potir de aur, tot ce a fost mai curat, mai frumos și mai înălțător, într-un volum de versuri din „imensa oglindă sufletească”, după 42 de ani de carieră didactică cu elevii romi de la Școala Generală Gulia. La vârsta de 72 de ani, este un domn riguros, sever cu dânsul și întotdeauna corect. Face parte dintre persoanele care nu s-au lăsat vânate de tentații ușoare și a rămas un reper moral tot mai rar întâlnit, o personalitate de excepție cu care îți este drag să stai și să depeni amintiri. Foștii elevi romi îi poartă astăzi sentimente de prețuire și considerație.