Doi fălticeneni, la pas spre Gibraltar

Marșul de 4000 km, pe traseul Fălticeni – Gibraltar – Tarifa, a ajuns în Slovenia

Drumul celor doi fălticeneni, Călin Dănilă și Ioan Cojocaru, spre Gibraltar-Tarifa, continuă, după ce au apărut câteva mici probleme.
 

După ce au parcurs pe jos aproape 600 km, aflăm că ei au fost nevoiți să ia o pauză extrem de lungă la Arad, din cauza unor probleme de sănătate, Călin făcând o teno-sinovită, dar și din cauza codului roșu de viscol din Ungaria. Ajutat de Luminița, fosta colegă de bancă din școala generală, împreună cu sora ei, Gabi, Călin a mers la un medic ortoped, apoi la un medic sportiv, ambii recomandându-i 10 zile de repaus. „Pe lângă medicația indicată de doctori am folosit gheață și o cataplasmă din argilă, suc de varză și miere de albine aplicată pe toată gamba, pe care o schimbăm la 4-5 ore. Am luat antiinflamatoare cât în ultimii 20 de ani” ne-a precizat Călin Dănilă. Pe 29 martie, Călin și Ioan pornesc din nou la drum, cu pauze foarte dese, cu masaj la fiecare pauză și cu schimbarea încălțămintei. După 22 km parcurși pe un vânt puternic și uzi până la piele, cei doi se opresc la jumătatea drumului dintre Arad și Nădlac, bucurându-se că au găsit o cameră încălzită și un loc unde să-și usuce hainele. Pe 31 martie 2013, cei doi fălticeneni au trecut pe teritoriul ungar, pe la Vama Nădlac. Prima parte a drumului prin Ungaria, prin vânt și ploaie „Vameșul se uită la cărțile de identitate și ne întreabă dacă suntem hotărâți în ce vrem să facem. După câțiva pași ne trezim pe pământ unguresc. Mă gândesc cu tristețe la cei 40 km pe care îi parcurgeam altădată. Nici nu poate fi vorba de a relua ritmul de la începutul călătoriei. Piciorul îmi este tensionat și amorțit, ceea ce mă face să-mi controlez fiecare pas”, ne-a mărturisit Călin. Înainte de Szeged, cei doi intră pe o pistă de biciclete lungă de aproximativ 10 km, iar, după ce traversează podul de pe Tisa, privirile le sunt atrase de două turnuri de catedrală. Piața catedralei este prima construcție de dimensiuni impresionante pe care o văd de când au plecat de-acasă. După ce au părăsit Szegedul, începe să se întunece și, pentru că nu există niciun loc de cazare, Călin bate la ușa unei case pentru a întreba proprietarul dacă nu îi lasă să pună cortul în fața clădirii. Pe lângă acceptul de a pune cortul, proprietarul, „uriașul domn Papp Csaba, apare cu un platou cu gustări și prăjituri. Gestul ne-a întrecut așteptările”. A doua zi, după șase ore de mers prin ploaie, cei doi ajung în micul orășel Morahalom, unde, la intrare, sunt legitimați de poliție. Orășelul este cunoscut pentru băi termale, iar prețurile la pensiuni sunt exorbitante. Abia după trei ore de mers prin ploaie și o nouă legitimare făcută de polițiști, Călin și Ioan găsesc o pensiune la preț avantajos. După ce se încălzesc, schimbă la Dromader un cauciuc crăpat. 4 km de mers cu spatele în fiecare zi „Uneori parcurgem și 10 km fără să ne spunem o vorbă. Privim șoseaua, privim în jur, ne privim încălțările, ne înghițim saliva, privim șoseaua. Apoi repetăm. Ne-am născut mergând. «Unde mergi, maică??» «La Gibraltar, maică!». «P-aci îi drumul!». Când urc, unghiul sub care calc îmi dă dureri în picior, așa că prefer să înaintez cu spatele spre direcția de deplasare. Neștiind ce mă așteaptă, iau încetișor deal cu deal, spunându-mi că acesta trebuie să fi fost ultimul. Când încerc să mă deplasez cu fața simt tensiune în picior, așa că merg înapoi înainte spre Gibraltar. Într-o zi de mers acumulez cam 4 km de mers cu spatele” a precizat Călin. Autoeducație și răbdare În seara zilei de 3 aprilie ei ajung în Melykut, localitate care impresionează prin numărul mare de biciclete, femeile în vârstă fac cumpărături cu bicicleta, copiii sunt duși la grădiniță cu bicicleta… Pe 5 aprilie ajung la Baja, o frumoasă localitate pe Dunăre. „Pe parcursul drumului trebuie să-mi respect pauzele, așa că mă așez pe rucsac cu piciorul în sus, chiar dacă mă plouă. 10-15 km de mers fără pauze la orizontală mi-ar putea aduce o recidivă. În timp ce stau întins pe spate, ud leoarcă, mă încearcă o senzație de fericire amintindu-mi un cuvânt al doctorului Corneliu Moroșanu: autoeducație. În timpul acesta, Ionel rabdă. Îl privesc. Îi curge apa pe ochelari, pe față, pe bărbie. Toată ziua se scurge la fel. Ne pare rău că nu au ieșit fotografiile cu arborii din lunca Dunării, un frumos și sălbatic parc natural ce se întinde pe o distanță de aproximativ 7-8 km de-a parte și de alta a șoselei” scrie Călin pe pagina Academiei de Aventură „Pământul Viu”. Ungurii, ospitalieri cu românii Și la Bonyhad cei doi sunt uimiți de ospitalitatea maghiară. Ajutați de gesturi în dialogul cu localnicii, Călin și Ioan ajung la o pensiune unde „sunt speriați” de luxul care se vede prin geamuri. Își încearcă norocul și, cu toate că prețul pentru o noapte de cazare este exorbitant, administratorul pensiunii, un bătrân cu aer de aristocrat, le oferă o cameră la preț de camping. La câteva minute dup ce s au cazat, bătrânul le aduce zâmbind două sandvișuri și două pahare cu vin. Pe 7 aprilie, Călin și Ioan se întâlnesc cu Stephen, un francez care vine din sens opus și merge spre Grecia, tot pe jos. Stau de vorbă vreo 10 minute, fac fotografii și schimb de cărți de vizită. În câteva zile, francezul va ajunge în România pe care speră să o traverseze într-o lunâ. Pe 8 aprilie ajung la Dombovar, unde sunt întrebați, în limba engleză, la un colț de stradă, de un domn înalt și bine făcut, care era chiar primarul orașului, încotro călătoresc și care este scopul călătoriei. Apoi sunt invitați la un prânz la un restaurant, unde primarul vine împreună cu familia și cu un reporter căruia cei doi îi acordă un interviu. După ce trec prin satul european al berzelor albe, Nagybajom, în seara zilei de 10 aprilie ajung obosiți într-o localitate mică, fără motel sau pensiune. Aici găsesc o vorbitoare de limba engleză, care le permite sa instaleze cortul în curtea unei case bătrânești. „Veronika se întoarce împreună cu prietena sa Andrea cu un coș plin cu mâncare. Ouă, lapte, cârnați tradiționali și un litru de ceai fierbinte. Le mulțumim pentru ospitalitate” scrie Călin pe pagina www.pamantulviu.ro. „Nici nu mă gândesc să renunț. Acasă nu mă întorc” Pe 11 aprilie, Călin și Ioan au trecut prin Nagykanizsa, ultimul mare oraș până la granița cu Slovenia, oraș în care la modă sunt trabanturile și bicicletele. În weekend, cei doi au intrat Slovenia. După ce în seara zilei 11 aprilie au dormit la cort, în apropiere de Letenye, pe 12 aprilie fălticenenii au pornit spre Slovenia, prima seară fiind petrecută în apropiere de Lendava. „Am ajuns la aproximativ 30 km/zi. Încă mă mai ține piciorul, îl țin sub control. Cum încerc să mă tratez din mers? Folosesc pe rând Diclofenac, Alle Gel, Fleximobil, gheara dracului, untul pământului, arnică, gălbenele, cataplasme cu argilă, miere de albine și suc de varză, cataplasme cu clorură de magneziu. În timpul mersului, la fiecare 2 km stau cu piciorul în sus și îmi fac masaj. Pe parcursul unei zile acumulez 3-4 ore de stat cu piciorul în sus. Noaptea schimb cataplasme. Se văd mici progrese, mă aștept la o recuperare lentă. Nici nu mă gândesc să renunț. Acasă nu mă întorc” transmite Călin Dănilă. Prin Slovenia, cei doi fălticeneni vor parcurge la pas 295 km, după care vor trece în Italia pe la Gradisca D’Isonzo, țară în care traseul măsoară 678 km. (Foto: Pamantulviu.ro)

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: