Cu arhiereasca binecuvântare a ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a rânduit Bunul Dumnezeu să vadă lumina tiparului un nou număr din publicația lunară „Familia Ortodoxă”. Editorii ne propun titluri de actualitate din aria ortodoxiei, precum cel care atenționează că noi „Nu aparținem lumii, ci Împărăției lui Dumnezeu”, articol semnat de Gheorghe Fecioru. Despre efectele nocive ale telefoanelor mobile asupra copiilor scrie lect. dr. Andrei Drăgulinescu, iar despre deșertăciunea gândurilor omenești, starețul Tadei de la Vitovnița, trecut la Domnul în 2003, spune că ele au făcut din rai iad. În grupajul „Războiul nevăzut”, Alina Mirică încearcă să răspundă la întrebarea de ce optează tinerii pentru concubinaj sub titlul „Vrei să fii partenera mea?” Despre Rugăciunea inimii sau adevărata Cale spre Dumnezeu, primim mărturia starețului Varsanufie de la Optina, o străveche vatră monahală a Rusiei. În perioada pregătitoare a sărbătorii Învierii Domnului, în Postul Mare, Sfântul Nicodim Aghioritul ne îndrumă cum să ne împărtășim cu Preacuratele Taine. Editorii au inserat, ca de fiecare dată, o rubrică de concursuri cu premii, la secțiunile foto și eseu, precum și o rubrică de actualități spirituale din țară și de pe mapamond. Publicația conține și un CD audio, cu predici din „Părintele Crăciun, păstorul cel bun”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii