„Cu gheara mă mîngîie…”

 

Lansată către sfârșitul iernii (celei calendaristice, mai scurtă decât cea cu ninsori), la Rîșca, „Biserica de Cuvinte” (Timpul, Iași, 2012), cartea de versuri a Mihaelei Grădinariu, ieșea în lume în părelnic strai de primăvară. Sau numai coperta e astfel, cu imaginea unei ape cu unde nepotolite, în care se vor fi adumbrit arbori verzi și (bănuim) fremătători. Căci între pagini (aproape 80), anotimpurile toate-s, cu vârste, cu tainice sau limpezite înțelesuri. Undeva e toamnă „și poeții se desfată”, altcândva capătă voce un cireș așteptând vara cu „al fructelor vohod”, mâini sunt chemate să se-mpreuneze precum brațe de sfeșnice care nestinse să ardă iarna-ntr-un pervaz… Cartea-i ca un poem în trei părți: „Cuvintele din vămi”, „Fîntînă la duminici preste an”, „Amîndoi fulgerați”. Și iată: „O pasăre cu cîntec de-mprumut/ Își face cuib în foaia de hîrtie/ Eu o alung în ceasul desfăcut,/ Ea zboară și cu gheara mă mîngîie…”.