Luna aprilie, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, noi proiecții ale unor creații cinematografice, din seria acțiunilor de promovare a filmului românesc, în Auditorium „Joseph Schmidt” – informează prorectorul cu activitatea științifică, prof. univ. dr. Mihai Dimian. În zilele de 11 și 12 aprilie, de la orele 18 si 20, și pe 13 aprilie, de la ora 16, va fi prezentată comedia „Domestic”, în regia lui Adrian Sitaru, „o poveste a oamenilor și a animalelor lor de companie, ale căror întâmplări mai mult sau mai puțin obișnuite le vor schimba, într-o anumită măsură, viața. În perioada 18-20 aprilie, după același orar, va rula pelicula „Condamnat la viață”, în care îi regăsim pe renumiții actori Gerard Depardieu și Harvey Keitel, alături de artiști din cinematografia românească, filmul fiind o adaptare a nuvelei „Moartea lui Ipu” de Titus Popovici. „Toată lumea din familia noastră” va putea fi vizionat în zilele de 25 și 26 aprilie, de la orele 18 si 20. „Acesta tratează cu umor povestea unui tată și a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanță ca în rai, însă, deocamdată, sunt prinși în iadul relațiilor de familie de pe pământ. Filmul a câștigat premiul pentru cel mai bun film românesc la Gala Gopo din acest an, unde au participat peste 60 de filme românești”, a adăugat prorectorul Dimian. Prețul unui bilet, pentru fiecare proiecție, este de 5 lei. Biletele pot fi achiziționate în avans, de la Observatorul Astronomic. Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0749309691, 0749451589.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii