„Micul prinț”, la… 6 ani !

Ajunsă la sărbătorirea celor 6 ani de la înființare, miercuri, 3 aprilie a.c., Grădinița „Micul prinț” Suceava și-a deschis larg porțile pentru a-și primi oaspeții.
 

Aflăm că, îmbrăcată în haine de sărbătoare, prietenoasă și cuceritoare de la prima vedere, Grădinița „Micul prinț” a oferit cu generozitate și căldură ocazia petrecerii unor clipe de neuitat pentru toți cei care i-au trecut în acea zi pragul: copii mai mari sau mai mici de la câteva din unitățile școlare partenere, părinți ai preșcolarilor din grădiniță și ai celor sosiți în vizită, invitați. Preșcolarii din cele trei grupe îndrumați de educatoare „s-au pregătit cu frenezie și seriozitate pentru ca această zi să fie una specială”. Grupa „Fluturașilor”, condusă de prof. Dutcovici Marinela, în colaborare cu clasa pregătitoare A, condusă de prof. Beresca Mihaela, de la Școala cu Clasele I-VIII Salcea, a realizat câteva lucrări colective: „Prietenia – floarea prețioasă”, „Copacul prieteniei”, „Brățara prieteniei”; grupa „Steluțelor”, condusă de prof. Costea Daniela și prof. Chelba Ana, în colaborare cu grupa „Rățuștelor”, condusă de prof. Achihăie Sanda și prof. Axinia Vasilica de la Grădinița „Prichindel” Suceava, au lucrat împreună pentru a realiza lucrarea colectivă cu tema „Mesaje de la prieteni”; preșcolarii din grupa „Florilor istețe”, coordonați de ed. Croitoru Alina și Apetroaie Larisa, în colaborare cu preșcolarii din grupa „Steluțelor”, coordonată de prof. Pascaru Olimpia de la grădinița „Gulliver” Suceava, și-au reunit talentul, creativitatea și fantezia pentru a realiza un frumos „Buchet al prieteniei”. Reuniți în jurul imensului tort festiv, toți prietenii „Micului prinț” au dansat împreună, s-au bucurat și au adresat, cu emoție și sinceritate, grădiniței aniversate („acest tărâm minunat al copilăriei unde orice copil și-ar dori să poposească”) „La mulți, mulți ani!” Ni s-a transmis că „baloanele, ecusoanele și simbolicele «brățări ale prieteniei» primite de toți copiii, alături de plăcutele momente și emoții trăite în acea zi, vor rămâne, peste timp, amintiri scumpe dintr-o zi de neuitat”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI