Activitățile se vor desfășura în școli, dar și în afara lor, însemnând vizite la muzee și alte instituții, la teatru, la film, excursii. Deși au mai fost incidente anul trecut, excursiile nu sunt interzise, dar „trebuie planificate cu grijă” și trebuie organizate numai „cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean Suceava” a declarat inspectorul general adjunct Gabriela Scutaru. Ea a mai spus că „nu sunt de dorit excursiile independente”. Toate unitățile școlare au stabilit și au aprobat programe pentru această săptămână, cel de la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” cuprinzând ateliere de lucru, lecturi, vizite la muzeu, spectacole, concursuri, activități ecologice și altele. Programul pentru clasa a IX-a cuprinde activitățile „Educație media și cinematografică”, atelierul de lucru „English Customs and Traditions”, „Lecture et jeux de vocabulaire”, o vizită la Muzeul de Științele Naturii, diseminarea de informații despre acordarea primului ajutor în situații de urgență, „Suceava – ieri și azi”, „Jurnalul meu literar”, „Informatică distractivă”, activitățile ecologice „Principalii poluanți ai apei, solului, aerului și influența acestora asupra mediului” și „Căi de prevenire și reducere a poluării”. Elevii de clasa a X-a vor participa la o parte dintre activitățile clasei a IX-a, în plus vor afla informații „Din viața altor popoare”, despre „Compușii organici – toxicitate, ecologie”, vor participa la acțiunea „Zăbava citirii lecturilor geografice”, vor dezbate proiectul „Școala viitorului meu”, vor viziona filmele „Există un creator?” și „Există universuri paralele?” cu Morgan Freeman, vor învăța să utilizeze platforma INSAM la fizică, vor face o vizită la Observatorul Astronomic, vor participa la concursurile „27 de inventatori români” și la unul de prezentare a unor materiale realizate în Power Point. De asemenea, ei vor avea un atelier de creare a unei reviste, vor participa la o activitate de ecologizare în curtea școlii, la un concert de muzică simfonică susținut de Filarmonica din Botoșani, vor viziona piesa de teatru „Dresorul”, prezentată de Teatrul din Brașov, vor participa la Concursul județean de cultură și civilizație britanică „Behind the words”, vor face drumeții la Cetatea de Scaun. Dintre activitățile clasei a XI-a menționăm vizita la Hanul Domnesc, dezbaterea „Controversial Issues”, un atelier despre obiceiurile și tradițiile englezești. Elevii din ultimul an vor participa la prezentări despre „Priveliști uimitoare din lume”, „Plante și animale exotice”, „În căutarea urmelor trecutului” ș.a.
Indicații „de sus” pentru săptămâna „Școala altfel”
De astăzi începe pentru elevi săptămâna „Școala altfel”, perioadă în care toate unitățile școlare vor desfășura un program divers de activități extrașcolare sub genericul „Să știi mai multe, să fii mai bun”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii