Dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori

 

Polițiștii Secției 4 de poliție rurală Gălănești și ai Postului de poliție Putna s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că persoane necunoscute au tăiat fără drept și sustras din pădurea administrată de Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești, Cantonul Silvic Slatina, de pe raza comunei Putna, un arbore, specia molid, cu diametrul la cioată de 62 cm, cauzând un prejudiciu în valoare de 487,9 lei. În urma activităților operative efectuate, s-a stabilit că suspect de comiterea faptei este Constantin C., de 44 de ani, din comuna Putna, care, la data de 22.03.2013, ora 16, s-a deplasat în pădurea din apropierea locuinței de domiciliu și a tăiat, fără drept, de pe picior, un arbore, specia molid, iar ulterior l-a vândut unui anume Petrică C., din localitate. Materialul lemnos a fost recuperat și predat în custodie la Cantonul Silvic Slatina. Față de Constantin se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute de Legea nr. 46/2010.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI