Spectacolul extraordinar „Ia-mă-n brațe, dorule!” de joi, 14 martie, ora 18, aduce în atenția publicului sucevean un artist de marcă din spațiul folcloric bucovinean, nume reprezentativ al muzicii populare românești, Călin Brăteanu, și cel de-al doilea album personal al acestuia. Inedit ca formă de concepție și prezentare, evenimentul este realizat în colaborare cu orchestra și corpul de balet ale Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” și cu participarea extraordinară a renumiților interpreți ai cântecului popular bucovinean Alexandru Havriliuc, Doru Farcaș, Leonard Zamă, Liviu Țăran și Mircea Țâmpău. Conducerea muzicală: Viorel Leancă. Coregrafia: George Palaniuc. Aranjamente orchestrale: Viorel Leancă, George Sîrbu și Răzvan Mitoceanu. Scenografia: Sorin Filip. Producător și regizor: Călin Brăteanu. Spectacolul reprezintă un moment de valorificare scenică a folclorului muzical, literar și coregrafic din Bucovina, regăsit în conceptul „dor”. Născut în Bucovina, la Suceava, pe 4 mai 1968, Călin Brăteanu desfășoară activități culturale din 1982, iar din 1984 este deja interpret al mai multor genuri muzicale, urcând pe scene renumite din România și Europa. Licențiat în științe economice și artă muzicală, Călin Brăteanu acoperă prin activitățile pe care le desfășoară în cotidian domeniile: muzicologie, management și marketing cultural, organizarea de spectacole profesioniste, economie. Ca șef al Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din cadrul Centrului Cultural Bucovina, consultant artistic în domeniul muzical și manager în cultura tradițională, Călin Brăteanu coordonează munca de cerce-tare, valorificare și arhivare a patrimoniului imaterial al județului Suceava, fiind un bun cunoscător al vetrelor folclorice din cele șase sub-zone etnografice ale județului. Se remarcă prin promovarea folclorului bucovinean și a conceptului „Balul gospodarilor”, manifestare complexă de valorificare a folclorului muzical coregrafic și a costumului popular din județul Suceava. Prin „Ia-mă-n brațe, dorule!”, Călin Brăteanu propune un concept, un album, un spectacol profesionist, rod al muncii specialiștilor din domeniul cultural sucevean. Organizatorii evenimentului sunt: TVR Iași, Asociația Culturală „Vatra Satului”, Ana Sound și Rekord Sound. Partenerii media: Crai nou, Jupânu’, Monitorul de Suceava, Obiectiv de Suceava, Intermedia TV, Plus TV, Bucovina TV și Radio Iași. Spectacolul „Ia-mă-n brațe, dorule!” are loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava. Accesul în sală se face până la ora 17.45, deoarece spectacolul este televizat. Intrarea este liberă.
> Un concept, un album, un spectacol profesionist
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii