„Nu vor părăsi Transnistria niciodată”

Generalul Ion Costaș este un om al faptelor. Cu ani în urmă, când evenimentele bulversaseră teritoriul dintre Nistru și Prut, el a fost cel care și-a asumat responsabilitatea formării Armatei Naționale a Republicii Moldova.

 

Era în anul 1992, când a izbucnit războiul fratricid de pe malurile Nistrului. Generalul Ion Costaș, un om de o noblețe și onoare militară deosebite, și-a pus devotamentul în apărarea ființei naționale a românilor basarabeni. L-am cunoscut și pot să afirm fără teama de a greși că el reprezintă onoarea militară. A avut tăria de a depăși starea de teamă când Armata Sovietică încă exista. După plecarea sa din fruntea armatei, i-am scris o scrisoare cu titlul „Domnule general, Țara are nevoie de dumneavoastră”, deoarece știam că, de fapt, el și-a dat o demisie de onoare, întrucât nu voia să fie târât în malaxorul politicii și nici să fie membru al vreunui partid. L-am reîntâlnit pe domnul general cu o carte subsuoară. Era, de fapt, cartea vieții sale, la care a lucrat ani de zile, un tom cu tentă autobiografică, conținând adevărul despre evenimentele din perioada războiului din primăvara și vara anului 1992. L-am abordat cu oarecare strângere de inimă, deoarece știam că nu-i plac popularitatea gratuită și nici spectacolele festiviste ale publiciștilor și posturilor de televiziune. Așadar, impresionat de personalitatea sa, l-am rugat să-mi acorde un interviu cu argumentul că prea puțini sunt cei care cunosc adevărul despre situația existentă în fosta URSS și în Republica Moldova. – Ați scos o carte eveniment, am putea spune „manual de istorie”, deoarece în ea vorbiți despre evenimentele care s-au petrecut între Nistru și Prut într-o perioadă când nu se cunoștea mai nimic despre acele evenimente… – Cine vrea să cunoască ceea ce a fost în R. Moldova trebuie să citească această carte. Ce a fost în URSS și cum s-a destrămat acest imperiu, consecințele acestei destrămări, încercările timide de a crea Republica Moldova, statul moldovenesc, comportamentul elitei sovietice din acele timpuri, urmările tragice pentru acest popor. Din 1999, când m-am întors în R. Moldova, mi-am dat seama că perioada 1989-1992 este o perioadă albă în istoria poporului, complet falsificată. Eu cunosc adevărul, am mărturisiri adunate despre perioada în care noi am încercat să ne apărăm demnitatea, am folosit arhiva mea personală și declarațiile combatanților din acest război care a fost provocat de Rusia. Doi ani și jumătate a durat documentarea, apoi am pus totul pe hârtie și a ieșit această carte. Am scris despre Snegur, Lucinschi și Voronin. – Iertați-mi îndrăzneala de a afirma că puteți fi asemuit cu Alexandru Ioan Cuza… Ați înființat Armata Republicii Moldova. Pe atunci erați mi-nistru de interne. Evenimentele începeau să fie explozive. Care a fost contextul în care ați luat această decizie? – În 1990 am renunțat la fotoliul din Comisia de Apărare și am acceptat funcția de ministru de interne. Era o structură, o filială a Ministerului de Interne Rus, care a funcționat așa până în 1991, când s-a proclamat independența. Eu eram militar de carieră, pilot, comandant de garnizoană, am făcut Școala Militară Superioară de Aviație, Academia Militară, ajungând până la gradul de adjunct comandant de divizie în fosta RDG. După aceea, am fost comandant de divizie aproape de frontiera cu Mongolia, apoi adjunctul comandantului Armatei a IV-a… Deci aveam pregătirea necesară și am socotit că trebuie să creăm și noi Ministerul Apărării. Apoi au trecut ani până am reușit să creăm și o armată cu tot ce înseamnă asta. Sovieticii voiau atunci ca Moldova să facă parte din Republica Transnistria până la Prut, nu până la Nistru. – În acea perioadă exista la Tiraspol temuta Armată a XIV-a, care, într-un fel, este aceeași armată și astăzi. Iar la Chișinău era un corp de armată aeropurtată. Ce puteți să ne spuneți despre această realitate? – Nu, nu era un corp de armată, era un regiment de aeropurtate comandat de colonelul Lebed. Frate-său era comandantul armatei a XIV-a din Tiraspol. – Încă din primele clipe ale izbucnirii războiului de pe malurile Nistrului ați fost în prima linie. Ce este adevăr și ce este minciună cu privire la evenimentele din acea perioadă? – Mulți duc în eroare populația. Oamenii nu cunosc adevărul. Războiul nu a început în 1992, ci din 1990, cu primele provocări și amenințări ale armatei rusești, cu crearea republicii fantomă a Transnistriei, cu promovarea separatismului. În 1992 s-a ajuns la punctul culminant. Provocări au fost la Vulcănești, Comrat, la Tighina, peste tot. Era clar că se transferau armament și specialiști din Armata Rusă. Militarii ruși care treceau în rezervă din Armata Rusă apăreau imediat înrolându-se în echipele din Transnistria. Tot atunci au apărut și cazacii, precum și alte elemente. A fost un război latent din 1990 până în 1992, când, de fapt, a izbucnit războiul. – În fruntea Armatei a XIV-a de la Tiraspol a venit generalul Alexandr Lebed. L-ați cunoscut? – Da, am avut multe întâlniri cu el și la Chișinău, și la Tiraspol. L-am cunoscut ca militar, până la începerea conflictului deschis. – Care este legătura dintre Armata a XIV-a și așa-zisul Corp al Păcii? – Armata a XIV-a și-a schimbat denumirea în Corpul Operativ al Trupelor Ruse. Este aceeași structură cu altă denumire. Armamentul s-a schimbat și el, prin inducerea în eroare a opiniei internaționale. Numai minciuni și viclenie a Rusiei! Armamentul, muniția și logistica învechite și uzate au fost schimbate cu tehnică nouă. Au și un punct de aterizare secret pe această rută, aducând cu avioane tip Ruslan arme grele. Ei au transformat Tiraspolul într-o punte de apărare în caz de invazie sau amenințare, și acesta este motivul pentru care nu vor părăsi Transnistria niciodată. – Revenind la politica de astăzi, ce diferență este între guvernarea lui Voronin și actuala guvernare? – Actuala guvernare a adus foarte multe speranțe, care începuseră să se prăbușească. Se fac totuși pași spre Occident, dar trebuie să fie mai activi, mai hotărâți, mai ofensivi. În ceea ce privește Transnistria, ea nu trebuie să fie niciodată cedată degeaba, doar cu eventuale schimbări de teritorii, cu sudul Basarabiei, astfel încât Chișinăul să aibă ieșire la mare. Pe tovarășul Voronin îl știu de când a fost pus ministru de interne înaintea mea, după care a mers la Academia de Miliție și apoi a trecut în rezervă cu grad acordat de Rusia, după ce și-a luat cetățenia rusă. El este pensionar al Rusiei, de unde primește pensie bună. I-am cunoscut pe Snegur, pe Lucinschi. Voronin a susținut crearea și consolidarea Transnistriei. – În locul dvs. a venit în funcția de ministru al apărării generalul Creangă, despre care se spune că a luptat în Afganistan și că a fost consultant militar al lui Fidel Castro în Cuba. Este adevărat? – Da, el a fost numit în funcție în locul meu, dar n-a luptat în Afganistan, efectiv. A fost doar un consilier militar. A fost în unități de instruire a soldaților, nu în zone active de conflict. Apoi a fost consultant și în Cuba, dar nu a condus niciodată forțe militare active. El era la pensie și nu știu cum, în timpul lui Druc, împreună cu securistul Nicolae Chirtoacă, a venit la minister și a fost încadrat la logistică. Apoi Snegur a insistat să-l numească adjunct al ministrului apărării. Snegur i-a asigurat culcuș și lui Chirtoacă, făcându-l consilier pe probleme militare. – În perioada cât ați fost ministru de interne, ați constituit un comando pentru arestarea lui Igor Smirnov și a doi dintre acoliții săi la Kiev, o performanță de invidiat chiar și pentru serviciile de contraspionaj ale marilor state ale lumii. Ce puteți să ne relatați despre acele momente? – Problema am rezolvat-o cu niște ofițeri foarte curajoși, într-o operațiune secretă. Am trimis echipa la Kiev să-l aresteze pe Smirnov, dar Ucraina nu vroia să se implice. Atunci trebuia o decizie a Parlamentului, ca să fie adus de la Kiev. L-am urmărit și l-am depistat înainte de întâlnirea cu Kravciuk, de la ora 11. Am aranjat să iasă la ora 10, și atunci l-am prins, l-am băgat în portbagaj și gata! Miliția ucraineană a fost alertată să ne prindă, dar nici noi nu eram proști să circulăm cu numere ucrainene. Am plătit bine peste tot și am ajuns cu el la Soroca. Snegur era cam nehotărât, iar ulterior l-a eliberat, apoi l-a luat Moscova sub aripă și au început să pregătească războiul. – În perioada cât ați fost ministru al apărării ați colaborat cu ministerul omolog de la București? – Am avut multe realizări pentru Moldova, cât am deținut această funcție, și am colaborat foarte bine cu autoritățile din România. – Am fost purtătorul de cuvânt a lui Ilie Ilașcu, pe timpul cât a stat în închisoare, am publicat două cărți despre el, nu am lipsit de la nicio ședință de proces și am fost primul ziarist care i-a luat un interviu în sala de proces a Palatului Kirov din Tiraspol. Dvs., domnule general, cum ați perceput acel proces? – Procesul lui Ilașcu a fost o altă demonstrație de forță a Rusiei. Rușii socotesc că Moldova trebuie să fie sclava Moscovei…