O iarnă foarte dificilă, în valoare de 5 milioane de lei

Iarna 2012-2013 a fost foarte dificilă, cu multe situații extreme, a declarat, ieri, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, care a ținut să sublinieze că autoritățile locale au reușit să țină sistemul sub control, atât căile rutiere și feroviare, cât și aeroportul sucevean.
 

Șeful administrației județene a arătat, în cadrul unei conferințe de presă, că, în total, costul deszăpezirii se ridică la 5 milioane de lei, din care 1,7 milioane de lei în noiembrie-decembrie 2012, 1,4 milioane de lei în ianuarie și se preconizează un cost de 1,5 milioane de lei în februarie, în condițiile în care costul deszăpezirii este la noi unul dintre cele mai mici din țară, de 3,8 lei/km/h. Nechifor a mai declarat că au fost stabilite și punctele principale de blocaj pe drumuri județene, care sunt în zonele Mușenița, Forăști, Dolhești, Vulturești și Baia, iar în prezent se analizează care este cea mai avantajoasă soluție pentru evitarea acestor blocaje, inclusiv achiziționarea de parazăpezi. Consiliul Județean Suceava reamintește că a încheiat în anul 2010 un acord-cadru privind lucrările de reparație și întreținere a drumurilor județene, pe o perioadă de 3 ani, cu o asociere formată din 5 firme, liderul asocierii fiind Transporturi Auto SA Botoșani. Contractul se încheie în octombrie 2013, iar autoritățile județene urmează să organizeze o nouă licitație pentru stabilirea firmei care se va ocupa de întreținerea drumurilor județene din județ.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: