Tânăr înjunghiat la Ipotești

 

La Ipotești s-a scos din nou cuțitul în timpul unui conflict între tinerii localnici. Postul de poliție din localitate a fost sesizat prin „112” că Daniel C., de 20 de ani, din Suceava, a fost agresat chiar în fața casei prietenei sale din Ipotești. Din cercetări a reieșit că miercuri, pe la ora 15, Costel R., de 26 de ani și Andrei H., de 25 de ani, au plecat spre casa fetei unde s-au întâlnit cu suceveanul. Ar fi urmat se pare o conversație cu Costel R., greu de redactat, dar ceva de genul, „Băi, Moacă, nu mai sunt fete în Suceava, vii și te dai la ale noastre, grijania ta…” și conflictul spontan a degenerat. Andrei H., solidar la scandal cu consăteanul său, l-a trântit la pământ pe Daniel C., iar Costel C. l-a înțepat cu un corp ascuțit, probabil un cuțit în brațul stâng, coapsa dreaptă, abdomen și fesa dreaptă, lovituri care din fericire nu au atins organe vitale. Aceasta a fost și salvarea lui Costel R. care este cercetat doar pentru „lovire sau alte violențe și portul ilegal al cuțitului în locuri publice”, în timp ce Andrei R., pentru ,,lovire sau alte violențe”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI