Prefectul a găsit miliardul de euro atras de Gheorghe Flutur în județ

Prefectura Suceava monitorizează în județ proiecte cu finanțare europeană ale autorităților locale în valoare totală de 840 de milioane de euro, a anunțat, ieri, prefectul Florin Sinescu, care a menționat că 65 de proiecte în valoare de 380 de milioane euro sunt finanțate prin PNDR.
 

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că instituția pe care o conduce a monitorizat lunar sau semestrial stadiul derulării proiectelor finanțate din fonduri UE care se implementează pe teritoriul județului, menționând că, în cursul anului precedent, în județul Suceava s-au monitorizat 126 proiecte cu finanțare europeană, implementate cu o valoare totală de aproximativ 840 de milioane euro. El a menționat că cele mai multe proiecte, 65, sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și au o valoare totală de aproximativ 380 de milioane euro. Sinescu a mai spus că în anul 2012 au fost semnate 25 de contracte de finanțare, în valoare de 40,321 milioane euro, pentru refacerea și modernizarea infrastructurii rutiere. Întrebat dacă suma de 840 de milioane euro este cea atrasă de autoritățile locale sucevene prin programe ale Uniunii Europene, Sinescu a precizat că este vorba de proiecte finalizate, aflate în derulare sau proiecte aprobate și pentru care urmează să fie semnate contractele de finanțare. Președintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, fost președinte al Consiliului Județean Suceava, a declarat în cursul campaniei electorale locale că a atras în județ investiții care totalizau peste un miliard de euro, mare parte din fonduri ale Uniunii Europene, dar și de la bugetul de stat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: