Transmiterea de adrese către guvernele României și Ucrainei prin care se solicită urgentarea consultărilor bilaterale și finalizarea negocierilor privind liberalizarea condițiilor de trecere a frontierei de către cetățenii din județul Suceava și din regiunea Cernăuți în cadrul Acordului interguvernamental dintre România și Ucraina privind regulile micului trafic de frontieră. Asta au votat, vineri, în unanimitate, consilierii județeni suceveni și deputații Consiliului Regional Cernăuți, în cadrul ședinței comune a CJ Suceava și CR Cernăuți organizate la Suceava. În același timp, aleșii din Suceava și Cernăuți solicită urgentarea ratificării Acordului cu privire la deschiderea punctelor de trecere Vicovu de Sus – Krasnoilsk, Racovăț – Diakivți, Ulma – Rusca pentru trafic internațional, precum și inițierea demersului procesului de tratative privind condițiile necesare pentru deschiderea punctului de trecere Climăuți – Bila Krynytsia. Guvernatorul regiunii Cernăuți, Mihail Papiev, a declarat, într-o conferință de presă, că în ceea ce privește micul trafic de frontieră, acesta vine în sprijinul locuitorilor din cele două părți ale frontierei, familii care sunt despărțite de graniță, care vor putea avea relații mai strânse. El a mai arătat că deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei va fi în beneficiul locuitorilor din cele două regiuni, pentru că nu vor fi nevoiți să parcurgă distanțe lungi pentru a trece prin PTF Siret, dar că, în același timp, va fi descongestionat și traficul din PTF Siret. Papiev a mai arătat că în ceea ce privește redeschiderea punctelor de frontieră, mingea este în terenul României, care le-a închis după aderarea la Uniunea Europeană. Președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că speră că în perioada următoare va fi semnat Acordul privind micul trafic de frontieră, dar că vor fi redeschise și puncte de trecere a frontierei, cel mai avansat fiind PTF Vicovu de Sus – Krasnoilsk. El a mai spus că pentru reprezentanții administrațiilor din cele două regiuni, organizații neguvernamentale și oameni de afaceri vor fi emise, în comun, de autoritățile sucevene și cele din Cernăuți, un număr de 100 de permise speciale de trecere pentru o procedură mai rapidă la trecerea frontierei. Cinci puncte de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, Izvoarele Sucevei, Vicovu de Sus, Racovăț, Ulma și Climăuți, au fost închise temporar începând din martie 2010, pentru finalizarea unor lucrări de reconstrucție și amenajare, în vederea aducerii lor la standardele Schengen.
> Este vorba despre cele de la Izvoarele Sucevei, Vicovu de Sus, Racovăț, Ulma și Climăuți
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii