Doi hoți… unul mai mare ca altul

 

Biroul Investigații Criminale Fălticeni a stabilit activitatea infracțională a minorului C.C., de 17 ani, din comuna Baia, acesta fiind suspectat de mai multe furturi pe raza municipiului Fălticeni. În urma cercetărilor efectuate, minorul a recunoscut faptul că, în perioada 9 – 13.10.2012, fiind împreună cu Silvian B., de 18 ani, din Horodniceni, a pătruns prin efracție în anexa locuinței aparținând unui anume Adrian C., de 65 de ani, din municipiul Fălticeni, de unde au sustras o motocositoare, în valoare de circa 900 lei, pe care ulterior au vândut-o unei persoane necunoscute. De asemenea, C.C., în noaptea de 26/27.10.2012, împreună cu același Silvian B., a pătruns prin efracție în anexa locuinței aparținând lui Valentin I., de 57 de ani, din municipiul Fălticeni, și au sustras un aparat de sudură, confecționat artizanal, în valoare de circa 500 lei. Aparatul a fost dezmembrat și predat la Centrul de colectare a deșeurilor metalice aparținând unei societăți comerciale din Fălticeni. A fost ridicată adeverința de primire din care rezultă că minorul C.C. a predat la această societate deșeuri de cupru și alamă. Până în prezent, Silvian B., din comuna Horodniceni, nu a fost depistat. Cele două dosare penale înregistrate inițial cu autori necunoscuți, sub aspectul comiterii infracțiunilor de „furt calificat”, urmează a fi soluționate procedural, informează poliția județului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI