Runda a patra a Ligii Naționale de handbal masculin programează pentru CSU Suceava întâlnirea cu una din surprizele acestui debut de sezon competițional, CSM Ploiești. În partida de mâine, care va începe la ora 17.00, sucevenii vor să se revanșeze după eșecul cu Potaissa Turda și să-și treacă în cont primul succes în fața propriilor suporteri. „Meciul cu CSM Ploiești este unul extrem de important și trebuie câștigat. Sunt convins că dacă ne facem jocul nostru obișnuit vom învinge. Toți jucătorii noștri sunt conștienți de dificultatea disputei și cred sincer că se vor mobiliza exemplar pentru a ne asigura cele două puncte puse în joc”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu. „Vom avea în față un adversar incomod și trebuie să ne descurcăm cu apărarea lor agresivă. Victoria de la Târgu Jiu ne-a ridicat moralul și cred că suntem pregătiți să-i învingem chiar dacă în runda precedentă au trecut de Știința Bacău”, a fost de părere apărătorul Bogdan Șoldănescu. Și conducătorul de joc Bursuc, și interul Mădălin Țuțu au afirmat că echipa suceveană are potențialul de a trece de experimentata grupare din Ploiești. După partida cu CSM Ploiești pentru CSU Suceava urmează două partide dificile în deplasare cu Știința Bacău și HC Odorhei.
În fața propriilor suporteri
> Mâine, de la ora 17.00, în sala LPS, formația suceveană va juca cu CSM Ploiești
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii