Un dar din partea Clubului Rotary

„Simfonii de toamnă”

Clubul Rotary Suceava Bucovina organizează joi, 13 septembrie, de la ora 19.30, un concert caritabil în aer liber, pe esplanada din fața Consiliului Județean Suceava.
 

Concertul va fi susținut de Filarmonica din Botoșani, sub bagheta dirijorului Liviu Buiuc și va conține lucrări muzicale din repertoriul clasic. „Concertul se dorește a fi un dar pe care Clubul Rotary Suceava Bucovina îl face comunității sucevene și voluntarilor care i s-au alăturat în numeroasele acțiuni desfășurate în cei peste 10 ani de existență” ne transmite Adriana Zgăbei, președinta clubului sucevean. Cluburile Rotary sunt organizații ale oamenilor de afaceri și ale reprezentanților diferitelor profesii, care asigură servicii umanitare, promovează standarde etice înalte în toate domeniile de activitate și stimulează relațiile de bună înțelegere între membrii comunității – aflăm dintr-un comunicat de presă al Clubului Rotary Suceava Bucovina – District 2241 România și R. Moldova. Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Suceava și Consiliului Județean Suceava, bucurându-se de suportul mai multor firme din județ.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI