După petrecerea la care au consumat carne de mistreț

5 din cele 9 persoane internate au fost confirmate cu trichineloză

> Alte 13 persoane suspecte de trichineloză se află la domiciliu, sub tratament
 

Directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Ludovic Abiței a declarat ieri că 9 persoane sunt în prezent internate în spital, din cele 22 care au consumat carne de porc mistreț infectată cu trichinella, în 5 cazuri fiind confirmată boala din probele de sânge analizate la Institutul Cantacuzino. Persoanele internate, 7 bărbați și două femei, au vârste cuprinse între 13 și 66 de ani, la două dintre ele probele ieșind negative. Celelalte 13 persoane suspecte de trichineloză, fiind asimptomatice, au fost trimise acasă și se află sub tratament. Dr. Abiței a mai spus că la toate aceste persoane s-au recoltat probe de sânge care au fost trimise la București, rezultatele urmând a fi primite miercuri. Directorul DSP a precizat că focarul de trichineloză a debutat pe 15 august, când mai multe persoane au consumat, la o stână, în cadrul unei petreceri, preparate și pastramă mistreț insuficient preparate termic. El a precizat că trichineloza este o boală care va afecta bolnavul toată viața și greu de diagnosticat atunci când viermele trichinella spiralis se află în intestin. „Persoanele depistate pozitiv sunt în tratament, dar ar putea fi în faza de invazie a mușchilor. Trichineloza nu e o boală vindecabilă, dacă viermele ajunge în mușchi nu se mai poate face nimic. Se face tratament cu hidrocortizon, dar acesta diminuează imunitatea individului și există riscul de recăderi”. Dr. Abiței recomandă populației să consume numai carne și preparate din carne verificate sanitar veterinar, din magazine autorizate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: