La ghișeu

Ele n-au ghișeu, nu sunt toate funcționare, dar în slujba statului sunt, daaa, iar a cetățeanului, desigur, daaaa, și mă atacă spunându-mi că iată, dacă tot stau cu urechea să ascult doleanțele cetățeanului care are drepturi, numai drepturi, să le ascult și pe ele puțintel, care înainte de a fi amploaiate primind leafa subțire a statului, ca o cafea în care ai turnat un hârdău de apă, sunt și ele cetățence, și ar avea drepturi.
 

L.D. CLEMENT

Mă întreabă, de pildă, care sunt drepturile lor de persoane cărora li se cer bani (deoarece clienții lor, cetățenii, care le aduc… sau mai curând nu le aduc niște acte, asta le cer în schimb: bani; adesea, după stat, după statul ăla „de drept”, cam cât fac lefurile lor) când sunt zilnic înjurate, scuipate, trimise în coșciug și în vipiile gheenei, ba câte o dată chiar sunt și așteptate la colțul străzii pentru a primi câte o cetățenească atenționare, cu ghionți și amenințări de călcat cu mașina? Pe undeva, ele deja au priceput (că au ani de practică în spate, sunt profesioniste, cum s-ar zice) că o soluție ar fi să se lepede de leafa lor cât un ajutor de stat și ceva, să se predea în fața drepturilor cetățenești pe care nu le pot rezolva tocmai profesionist printre blesteme și scuipați. Să abdice în fața mulțimii care le tot cere și să-și lase locșoarele, poate mult jinduite, altor naivi care să le ia locurile, pentru a se umple ei de sudălmile și balele poporului în nevoi revoltat. Pentru ca, eventual, pe urmă, să cate și ele câte un ghișeu la care, cu un ghemotoc de hârtii care să ateste că-s țăcănite cu acte, să ceară deoarece, iată, se află și ele „în drept”. Fiindcă-mi vine a le crede, în drept nu știu de-or ajunge. Dar țăcănite, da. (Deja vor fi fiind?…)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: