În contextul focarului de meningită acută virală

DSP și Primăria Suceava inițiază o campanie de igienizare a locurilor de joacă

 

DSP Suceava

Direcția de Sănătate Publică Suceava, împreună cu Primăria Suceava, va iniția, în cursul acestei săptămâni, o campanie de igienizare a locurilor de joacă, având în vedere că acestea prezintă un factor de risc în transmiterea meningitei acute virale prin contactul mai strâns dintre copii. În săptămâna 23-29 iulie, a 30-a săptămână de când la Suceava evoluează focarul de meningită, au fost internate cu această boală 25 de cazuri, mai puține cu două față de perioada precedentă. Potrivit DSP, sunt persoane cu vârste între 2 și 42 de ani, 17 provenind din mediul rural – Fântânele, Adâncata, Zvoriștea, Dumbrăveni, Vulturești, Moara, Râșca, Bosanci, Frătăuții Noi, Șcheia, Siminicea, Hânțești, Moldovița. Alte 5 cazuri sunt în municipiul Suceava, restul sunt din Fălticeni și Vicovu de Sus. Evoluția săptămânală a internărilor, începând din 31 mai, „indică tendința de scădere a numărului de îmbolnăviri”, spun reprezentanții DSP. Focarul de meningită acută virală din județul Suceava a ajuns la 257 de cazuri de îmbolnăvire, din care mai sunt internate 39, toți pacienții manifestând forme ușoare și medii de îmbolnăvire, iar evoluția lor fiind favorabilă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: