Coșmarul

România (e) Fb. Aceasta ar putea fi o fațetă a țării, prin oamenii săi care se străduiesc (așa cum nu par a se strădui în alte domenii!) să țină pasul cu tehnologia (la purtător), începând cu telefonia mobilă, sau, bunăoară, să fie prezenți și foarte activi pe cea mai la modă rețea de socializare. În context, îmi amintesc ca (un) exemplu de o țărancă din apropierea Sucevei (este astfel și fiindcă locuiește „în rural”, însă și pentru că-și face treabă cu lucrul pământului; pământul altora), tare necăjită la începutul lui septembrie trecut fiindcă n-avea cu ce să-și trimită copchiii la școală. Tocmai în zilele acelea, îi veniseră (grele…) facturile pentru convorbirile de la cele 4-5 mobile din căsuța ce și-o ridicase cu ajutor de la rude și vecini. Comunicau copchiii (mai ales) de nu se mai săturau și-o înglodaseră-n datorii…
 

L.D. CLEMENT

…Iată că în aceste zile, o revistă online specializată (tehnologie) face cunoscut că peste 20.100 de români au participat la sondajul pe care l-a realizat și în urma căruia a ajuns la concluzia că „dispariția Facebook ar fi pentru mulți dintre români un coșmar”. Fără a intra în detalii, spunem doar că, potrivit cercetării, aproape 70% dintre respondenți zic că n-ar rezista fără rețeaua de socializare (de la o zi, la perioade mai lungi). E bine de precizat și că (potrivit Facebrands.ro) România are aproape 4,9 milioane de utilizatori (număr în continuă creștere deși populația țării scade), dintre care 87.460 erau ieri declarați a fi din județul Suceava, iar 59.400 din municipiul Suceava (municipiu aflat, din această privință, pe locul 11 în țară și pe 4 în Moldova). În ce mă privește, nu-s nicidecum un dușman al rețelei respective (dimpotrivă!; iar despre cei care-și pierd astfel vremea, treaba lor) și îi recunosc calitățile de sprinten vehicul de informație. Câte știri se propagă astfel, câte idei, campanii, câtă politică…! Însă adevărul e că (și aici) produsul cel mai consumat de români e divertismentul pur.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI