Prea puțini experți pentru câte dosare…

 

Instituția Prefectului informează că, în cadrul ședinței Comisiei județene Suceava pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria și a Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, din data de 26.07.2012, s-au analizat 31 de dosare depuse. Ni s-a comunicat că au fost aprobate două dosare depuse în baza Legii nr. 9/1998, cu rapoarte de expertiză, cuantumul total al despăgubirilor fiind de 175.267 lei. Pentru 27 de dosare cu rapoarte de expertiză depuse în baza Legii 290/2003 cuantumul total al despăgubirilor este de 2.046.577 lei. Ni se mai precizează că, în acest moment, la nivelul Comisiei județene activează o singură comisie tehnică de experți. Pentru ca evaluările prin care se stabilește valoarea despăgubirilor pentru terenuri, recolte, construcții cu destinație de locuință și anexe gospodărești, despăgubiri acordate în baza cererilor depuse în baza Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 să se efectueze în termen util, Prefectura anunță că s-au făcut demersuri către 6 instituții descentralizate și deconcentrate din județ, în vederea desemnării unor persoane care să efectueze evaluări. “Demersul vine în întâmpinarea doleanțelor exprimate atât în scris, cât și cu ocazia audiențelor, de persoanele îndreptățite în baza acestor legi. La nivelul instituției noastre se înregistrează anual sute de petiții, memorii, sesizări, audiențe, notificări, completări, având ca obiect dosarele privind acordarea de despăgubiri în baza legilor speciale indicate”, a declarat prefectul Florin Sinescu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: