Depozitarea gunoaielor din municipiul Suceava frizează penalul

> Autoritățile județene din Botoșani refuză „a mai accepta depozitarea în depozitele neconforme din Darabani și Săveni, precum și în spațiul de stocare amenajat în municipiul Botoșani”, precizează un comunicat al Comisariatului Regional Suceava al Gărzii de Mediu > Stocarea resturilor în Ițcani a ajuns o problemă, foarte mulți locuitori ai acestui cartier plângându-se de disconfortul la care sunt supuși > Varianta cea mai „plauzibilă” ar fi transportarea gunoiului din Suceava direct pe platforma ecologică de la Moara, „însă, din păcate, nu se poate interveni pe o investiție în curs”
 

După închiderea platformei de la Botoșani, autoritățile locale și județene sucevene nu au încă vreo soluție viabilă pentru viitorul imediat al depozitării deșeurilor menajere din municipiul Suceava! Deocamdată gunoiul este transportat pe platforma din cartierul Ițcani al firmei Diasil Service, însă o vizită la fața locului ne-a făcut să tragem concluzia că, din cauza capacității limitate, spațiul cu pricina va deveni, în scurt timp, neîncăpător. Pe de altă parte, în calcul trebuie luat și mirosul insuportabil pe care ițcănenii cu locuințe în preajma rampei sunt siliți să-l suporte. „Astăzi, orice depozitare, în orice loc am vrea noi, din județul Suceava, este ilegală”, explică Iluță Cocriș, responsabil APM Atât Consiliul Județean Suceava, cât și Primăria municipiului Suceava au făcut demersuri la Ministerul Mediului, astfel încât acesta să aprobe fie transportarea pe o rampă temporară din județul Botoșani, fie un amplasament județean pentru depozitarea provizorie a gunoiului. Iluță Cocriș, șeful Serviciului „Deșeuri și arii protejate” al Agenției pentru Protecția Mediului Suceava, arată că, în condițiile în care ar fi aprobată o suprafață de teren cu această destinație, depozitarea imediată ar fi ilegală. „Astăzi, orice depozitare, în orice loc am vrea noi, din județul Suceava, este ilegală. Aceasta pentru că nu există nicio documentație, niciun studiu, niciun aviz. În momentul în care o să existe, se va putea sta de vorbă. Însă întocmirea acestei documentații trebuia să înceapă mai demult”, a evidențiat Cocriș, menționând că este exclusă zona CET, întrucât „haldele sunt zone nepermeabilizate, acolo neputându-se duce alte deșeuri”. Responsabilul APM spune că varianta cu depozitarea temporară, pentru un interval de 1 an, trebuie să îndeplinească măcar minimele condiții, adică o platformă betonată, rigole pentru colectarea levigatului și instalații pentru îmbalotarea gunoiului. „Acesta nu poate fi adus și aruncat oricum, pentru că, ulterior, trebuie luat și dus la depozitul finit”, relevă Cocriș. Orice soluție de depozitare provizorie presupune parcurgerea unor etape obligatorii stabilite prin lege, acestea durând și până la 3 luni Oficialul APM Suceava crede că varianta cea mai „plauzibilă” ar fi transportarea gunoiului din municipiul Suceava direct pe platforma ecologică de la Moara, în stadiul actual de execuție, aceasta având protecție cu membrane ecologice și conducte de colectare a scurgerilor. Există, însă, și un mare impediment, acela al încălcării rigorilor europene privind respectarea traseului și conținutului proiectului, caz în care s-ar risca „compromiterea finanțării”. „În condițiile actuale, este soluția cea mai convenabilă din punct de vedere al protecției mediului. Dacă este făcută impermeabilizarea, ar trebui convocat și consultantul tehnic al proiectului sistemului de management integrat al deșeurilor din județul Suceava, eventual finanțatorii, alți factori implicați, și să se abordeze această problemă”, precizează Cocriș. În lipsa stației de tratare-epurare de pe noua platformă, la Moara există posibilitatea amenajării unui bazin de colectare și vidanjare a lichidelor din precipitații, întrucât cele din fermentarea resturilor menajere apar chiar și după câțiva ani. Astfel, scurgerile adunate vor putea fi transportate cu cisterne și epurate în stația de tratare-epurare a operatorului de utilități comunale ACET, din Lunca Sucevei. Iluță Cocriș atrage atenția că orice soluție de depozitare provizorie presupune parcurgerea unor etape obligatorii stabilite prin lege și care durează și până la 3 luni. Dat fiind impactul asupra mediului al unui asemenea obiectiv, toate aceste demersuri trebuie parcurse la Agenția Regională pentru Protecția Mediului Bacău. Studiem, în continuare fiecare posibilitate”, reliefează viceprimarul Doroftei Viceprimarul Sucevei Ovidiu Doroftei spunea, la mijlocul acestei săptămâni, că autoritățile locale așteaptă un răspuns de la Ministerul Mediului în ceea ce privește transportarea și depozitarea, pe perioadă determinată, a deșeurilor menajere în județul vecin, în baza vechiului contract cu firma de salubritate Urban Serv, pentru rampa respectivă urmând să se obțină o prelungire a termenului de închidere. Până atunci, gunoiul este dus, cu caracter temporar, pe platforma de pe strada Grigore Alexandru Ghica din cartierul Ițcani, a Diasil Service, firmă care are autorizare pentru activitatea de colectare selectivă a deșeurilor recuperabile. „Este un amplasament asupra căruia s-a căzut de acord și în prezența reprezentanților Ministerului Mediului. Acolo se depozitează cu caracter temporar, în vederea valorificării ulterioare. Practic nu se poate executa depozitare de lungă durată, neexistând condiții propice pentru așa ceva”, declară viceprimarul. Doroftei recunoaște că depozitarea în Ițcani este o problemă, foarte mulți locuitori ai acestui cartier abordându-l pentru a se plânge de disconfortul creat. De altfel, câțiva localnici întâlniți în drumul spre depozitul ad-hoc s-au arătat deranjați de miasmele de nesuportat, sperând ca această situație să nu dureze prea mult. În schimb, proprietara vilei de pe chiar malul gropii s-a ferit să facă vreo declarație. Viceprimarul a subliniat că Agenția pentru Protecția Mediului Suceava a fost de acord să emită un aviz de mediu pentru depozitarea temporară a deșeurilor menajere în unele dintre amplasamentele comune identificate împreună cu Consiliul Județean. În schimb, Comisariatul Regional al Gărzii de Mediu s-a împotrivit, subliniind, de fiecare dată, „că suntem în fața unei situații cu caracter penal”. „Studiem, în continuare fiecare posibilitate. Nu ar trebui să ne aflăm în situația nefericită în care să transportăm într-o altă localitate, cu costuri suplimentare uriașe”, reliefează viceprimarul. El crede că, din punct de vedere practic, al protejării mediului, depozitarea pe platforma ecologică de la Moara ar reprezenta, într-adevăr, o rezolvare. „Însă, din păcate, nu se poate interveni pe o investiție în curs”, a conchis Ovidiu Doroftei. Stocarea de la Ițcani nu trebuie să depășească câteva zile, cu diminuarea la maximum a impactului asupra zonelor limitrofe Potrivit unui comunicat al Comisariatului Regional Suceava al Gărzii de Mediu, semnat de comisarul-șef Diana Mihaela Gășpărel, în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est sunt încă în funcțiune depozitele neconforme de la Darabani, județul Botoșani, cu termen de închidere 16 iulie 2014, și Săveni, din același județ, care va fi tras pe dreapta pe 16 iulie 2016. În același comunicat se arată că, de pe 16 iulie anul acesta, și-au sistat activitatea de depozitare inclusiv platformele neconforme de la Roman și Târgu Neamț, din județul Neamț, precum și cea de la Târgu Frumos, din județul Iași. Conform sursei citate, în acest moment se înregistrează o situație excepțională prin refuzul autorităților județene din Botoșani de a mai accepta depozitarea deșeurilor de pe raza județului Suceava în depozitele neconforme din Darabani și Săveni, precum și în spațiul de stocare amenajat în municipiul Botoșani, aflat în procedură de autorizare. În ceea ce privește stocarea de la Ițcani „Garda de Mediu, în lipsa unei soluții de eliminare finală a deșeurilor menajere și pentru a evita staționarea deșeurilor în punctele de colectare din municipiu, a atras atenția că aplicarea acestei soluții temporare nu trebuie să depășească câteva zile, iar pe perioada stocării temporare să fie luate toate măsurile necesare, astfel încât să fie diminuat la maximum impactul pentru zonele limitrofe și prevenite eventuale alte incidente/accidente care pot afecta negativ factorii de mediu”, se precizează în comunicatul Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu Suceava. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est funcționează depozite conforme în municipiile Bacău și Iași.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: