Dialog social pentru învățământ

La solicitarea Sindicatului Salariaților din Învățământul Preuniversitar și a Uniunii Județene C.N.S.L.R. Frăția, ieri a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social. Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Suceava, întâlnirea a fost condusă de prefectul Florin Sinescu și a avut ca teme de discuție propuneri de modificare a Legii nr.1/2011 – Legea educației naționale și executarea hotărârilor judecătorești referitoare la prima de vacanță.
 

„Din cele 17 puncte propuse de către Sindicatul Salariaților din Învățământul Preuniversitar a fi discutate în Comisia de Dialog Social au fost selectate numai 6 puncte, considerate a fi cele mai importante, referitoare la: renunțarea la sistemul de finanțare per capita, finanțarea unităților de învățământ din cote defalcate din TVA, prin alocarea resurselor direct de la bugetul de stat, fără veriga intermediară reprezentată de autoritățile administrației publice locale, degrevarea de post a directorilor de grădinițe, structura sistemului național de învățământ preuniversitar, în sensul trecerii clasei a IX-a de liceu și a clasei pregătitoare la grădiniță, precum și al reînființării învățământului profesional, componența consiliului de administrație al unității de învățământ – peste 50% personal din unitate, reinstituirea concediilor fără plată pentru personalul didactic titular, care din proprie inițiativă solicită să se specializeze sau să participe la cercetare științifică în țară sau în străinătate, cu o durată totală ce nu poate depăși 3 ani într-un interval de 7 ani, care să constituie vechime în învățământ”, se arată în comunicatul Prefecturii. Prefectura mai precizează că reprezentanții sindicatelor doresc ca aceste revendicări să ajungă pe masa guvernului pentru a fi analizate în vederea modificării și aplicării coerente a noii Legi a învățământului. În ceea ce privește punctul doi al ordinii de zi, referitoare la executarea hotărârilor judecătorești cu privire la prima de vacanță a cadrelor didactice, concluzia a fost că nu pot fi aplicate, deoarece nu există cadrul legal, neexistând un act normativ în acest sens. „Eu cred că trebuie să fie făcute propuneri de modificări structurale în sistem. Sindicatele trebuie să se reunească împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, după care, în cadrul Comisiei de Dialog Social, să fie propuse soluții pentru fiecare problemă identificată. Vom propune o altă întâlnire a factorilor de resort care să identifice toate problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ, după care să se creioneze o idee concretă din partea CDS a județului Suceava”, a declarat prefectul județului Suceava, Florin Sinescu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: