Curcubeu

Nicidecum nu-i o noutate că, la fel ca în sporturile de echipă, partidele își asumă și caută să se impună, pentru a fi lesne identificate ca grup și ca mesaj, prin anume culori. Bunăoară, recent, Steaua cea prin tradiție roș-albastră și-a făcut pregătirile de vară în roz și s-a prezentat apoi (urmând ca astfel să fie văzută în deplasări) în bleu. Profunde (…sau mai puțin) expresii politice au părut a fi gândite, în ultimii ani, inclusiv în relație cu anticipate tendințe vestimentare și decorative la interior și exterior.

 

Dacă un PSD, poate că spre paguba lui, își conservă, de regulă, moda cravatelor roșii (din tradiție, din trandafirii – roșii – de mai etc.), iar și acesta va fi fiind suficient motiv pentru ca unii sa-l taxeze drept „comunist”, un mai mobil și elastic (în ce privește coloristica) PDL a propus oranjul cu puțin înainte ca acesta să ajungă, vreme de mai bine de un an, pe tricouri și fustițe ori să se instaleze durabil pe case și pe blocuri (în vreme ce ctitoriile de partid deveniseră aproape obligatoriu oranj-albastre; dar să nu uităm că și de la PNL ne-au rămas blocuri galben-albastre!). O stranie flacără violet a trecut de pe cravatele celor ce crezură în ea spre o altă populară modă (aflată încă în desfășurare), dar avea să se mute și pe steagurile și costumațiile PP-DD. Cât despre PDL, a deviat printr-un verde (poate că și în relație cu imnul înrourat), ca să dea acum în alb. Un alb care s-ar opune (prin programul de campanie) negrului, adică nedreptății, lipsei de libertate și de democrație, abuzului etc. Totodată, gândesc, un alb foarte delicat, căci e ușor să te îmbraci în alb, însă e mai greu să nu te murdărești! Altfel, vorba poetului de la Mălini (nițel adaptată contextului): „Azi, iată, am văzut un curcubeu/ Deasupra lumii sufletului meu/ (…)/ Întreaga lume-a sufletului, vie,/ Palpită-ntr-o frenetică beție”.