Întrucât autoritățile botoșănene nu primiseră, până ieri, avizul Ministerului Mediului pentru prelungirea, după 16 iulie, a termenului de funcționare a gropii de gunoi a municipiului Botoșani, situația de la Suceava riscă să scape de sub control. Șeful administrației sucevene, Ion Lungu, a declarat că, împreună cu președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, va avea discuții cu reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului și Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu, studiindu-se posibilitatea înființării unei platforme temporare de depozitare a deșeurilor undeva în apropierea municipiului Suceava. „Trebuie să convocăm unitățile din subordinea Ministerului Mediului la Suceava: Agenția pentru Protecția Mediului și Garda de Mediu, să găsim posibilitatea amenajării unui depozit temporar în jurul Sucevei, în așa fel încât să avem unde depozita deșeurile după 16 iulie” a precizat edilul-șef sucevean. Lungu nu a exclus ca o asemenea amenajare să aibă ca amplasament terenurile din apropierea Termica, iar, pe de altă parte, a ținut să accentueze că, din punct de vedere financiar, primăria nu-și va permite, sub nicio formă, să transporte gunoiul la Săveni, județul Botoșani, sau la Târgu Neamț, județul Neamț. „Nu se pune nici într-un caz problema să transportăm deșeurile la Neamț, la Săveni sau în altă parte, pentru că, așa cum am mai spus, Primăria Suceava nu mai poate suporta respectivele costuri. Dacă, Doamne ferește!, nu se poate să transportăm la Botoșani, va trebui să găsim, pe motiv de forță majoră, o posibilitate de depozitare în apropierea municipiului. Sper ca, până luni, într-un fel sau altul, să rezolvăm această problemă”, a conchis Ion Lungu.
O variantă posibilă
> „Sper ca, până luni, într-un fel sau altul, să rezolvăm această problemă”, a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii