Gunoaiele Sucevei vor fi depozitate tot la Botoșani

> Se va întâmpla astfel dacă Agenția pentru Protecția Mediului din județul vecin eliberează un acord de mediu în acest sens
Municipalitatea suceveană a obținut aprobarea conducerii Primăriei Botoșani și a operatorului local de salubritate Urban SA în vederea transportării și depozitării deșeurilor menajere din Suceava la groapa de gunoi din urbea reședință a județului vecin. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat ieri că, din punct de vedere tehnic și al capacității de depozitare a platformei botoșănene, totul este în regulă, însă Urban SA va trebui să obțină și un acord de mediu de la Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani.
 

„Am primit răspunsul operatorului Urban SA, care își dă acceptul să depozităm deșeurile la Botoșani, sub rezerva unui acord care urmează să fie eliberat de Agenția de Mediu de acolo. Ca posibilitate tehnică și capacitate, am avut, deci, răspuns afirmativ”, arată Lungu, menționând că aprobarea este valabilă până la sfârșitul lui 2012. Edilul-șef spune că a avut o nouă întrevedere cu președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, care se află în București, unde va interveni pe lângă Ministerul Mediului. „Sperăm că va avea succes, urmând ca, în zilele următore, să mergem la fața locului, să ne convingem cum stau lucrările la noua groapă ecologică de la Vorniceni-Moara, în ideea de a urgenta lucrările, de a face acea licitație pentru stația de tratare, astfel încât să putem depozita deșeurile începând cu anul viitor”, a explicat primarul Ion Lungu. Șeful administrației județene, Cătălin Nechifor, a precizat că va căuta la Ministerul Mediului, Autoritatea Națională pentru Reglementarea Achizițiilor Publice (ANRMAP) și Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) soluții pentru accelerarea procedurilor de organizare și desfășurare a licitațiilor pentru executarea stației de tratare de la Moara, precum și pentru alte obiective din cadrul Sistemului integrat de gestionare a deșeurilor din județul Suceava. „Vrem să accelerăm lucrurile în ceea ce însemnă finanțarea și procedurile europene care blochează, cumva, acest proiect foarte important. Documentațiile pentru licitații au fost transmise către SEAP și sper să nu fie prea multe blocaje în sistem. Am avut discuții la ANRMAP, care până acum a îngreunat procedurile de achiziții publice, cadrul legal nemodificându-se încă, în sensul că ANRMAP trebuie să mai dea acele avize. Voi merge și la ANRMAP și SEAP, să discutăm soluții concrete, pentru că nu mai suntem în situația să ne jucăm. Suntem sub presiune și trebuie găsite soluții rapide”, a explicat președintele Consiliului Județean Cătălin Nechifor. Depozitul de deșeuri de la Botoșani trebuia să fie închis, potrivit prevederilor legale, pe data de 15 iulie, însă autoritățile botoșănene au obținut o derogare până la sfârșitul anului 2012.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: