Ambulanța face cu greu față solicitărilor din teren

> Licitația pentru dotarea cu noi autospeciale este blocată, „nu se știe din care motive”, spune șeful SJU, dr. Daniel Martiniuc
 

Serviciul Județean de Ambulanță (SJU) Suceava beneficiază de 6 ambulanțe de tip B și de una de tip C, care vor fi cuprinse în cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) „Bucovina”, a anunțat șeful Serviciului, dr. Daniel Martiniuc. Martiniuc arată că, de 2 ani, se lucrează, împreună cu ISU, în cadrul Dispeceratului integrat, coordonarea activității asistenței de urgență revenind medicului SJU, iar gărzile fiind asigurate 24 de ore din 24. „Până în prezent s-a colaborat excelent. A fost un program de colaborare, de complementaritate, care și-a arătat eficiența în decursul celor 2 ani”, subliniază Martiniuc. El reliefează că, dacă la început de drum Serviciul Județean de Ambulanță avea 110 de solicitări în 24 de ore, în prezent numărul intervențiilor a ajuns, în același interval, la 170. „Aceasta înseamnă că cetățeanul a căpătat încredere față de sistemul de urgență și îl face să apeleze mult mai des numărul 112. Aceasta raportat la alte județe din țară, care au populație asemănătoare cu a noastră, noi fiind chiar înaintea unora. Însă există și județe, cum ar fi Timiș și Cluj, care au de trei ori pe zi mai multe solicitări decât avem noi. Deci este loc de mai bine”, explică Martiniuc. Șeful SJA susține că existau foarte mulți oameni care, știind că promptitudinea „Salvării” lasă de dorit, pe motiv de insuficiență a ambulanțelor, foloseau autoturismele proprii pentru a-și aduce aparținătorii la spital. „Fiecare cetățean care era mai înstărit, dintr-o comună mai îndepărtată, punea pacientul în mașina proprie și ajungea la spital, ceea ce nu este corect, pentru că, fără prim ajutor acordat la locul îmbolnăvirii și pe timpul transportului, pacientul poate avea de suferit”, a declarat șeful Serviciului Județean de Ambulanță. Dr. Daniel Martiniuc a ținut mai menționeze că instituția pe care o conduce face foarte greu față la solicitările din teren, licitația pentru dotarea cu noi autospeciale fiind blocată, „nu se știe din ce motive”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: