Festivalul-concurs Internațional de folclor românesc

„În grădina cu flori multe”

Devenit tradițional, Festivalul este organizat pentru a VIII-a oară consecutiv de Centrul Bucovinean de Artă în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, cu sprijinul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național al României, Primăriei orașului Cernăuți și Centrului Cultural Bucovina din cadrul Consiliului Județean Suceava.
 

O acțiune culturală de asemenea amploare este foarte greu de organizat, dar cu ajutorul admiratorilor tezaurului muzical-folcloric, cu ajutorul românilor sufletiști, pentru care vorba dulce românească și doina strămoșească nu sunt doar simple cuvinte, organizatorii continuă să promoveze nestematele – valori ale neamului. Și pe această cale organizatorii au adus cuvinte de mulțumire tuturor partenerilor și susținătorilor din țară și românilor din Diaspora – Fundația Iuliu Maniu, președinte Iustin Liuba, Boston/New York, SUA. Alese mulțumiri au răsunat la adresa celor două instituții care au sprijinit acțiunea – Ministerului Culturii și Patrimoniului Național al României și Primăriei orașului Cernăuți. De asemenea, directorul Festivalului și-a exprimat bucuria că, în sfârșit, copiii români din Nordul Bucovinei și cultura românească păstrată aici cu sfințenie, mai ales în mediul rural, au nimerit în lista priorităților Statului Român, pentru că în ultimii ani aceste acțiuni au fost neglijate de demnitarii Guvernului României. Festivalul este foarte apreciat, ca dovadă poate servi numărul concurenților, partenerilor media care crește de la o ediție la alta, iar înregistrările din acest an vor fi difuzate pe posturile regionale și centrale, atât de radio, cât și de televiziune, din Ucraina și România. Emisiunile TV vor fi realizate cu sprijinul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba și Consiliului Județean Alba. În prima zi a Festivalului (30 iunie-1 iulie 2012), în sala renovată a Centrului regional pentru educație estetică ”Tineretul Bucovinei” Cernăuți, juriul a evaluat un număr de 47 de concurenți, copii și tineri între 6 și 25 de ani din Ucraina, România și Republica Moldova, care și-au demonstrat talentul la secțiunile soliști vocali și soliști instrumentiști, apoi 7 colective folclorice în cadrul secțiunii formații folclorice. Printre criteriile de apreciere au fost stabilite: capacitatea vocală, tehnica interpretării, ținuta scenică și costumul. Menționăm că preselecția pentru acești minunați tineri a avut loc în perioada martie – iunie 2012. Desfășurat în cea de-a doua zi a Festivalului, spectacolul de gală (componentă a proiectului de cooperare transfrontalieră ,,Turismul de eveniment în Bucovina”, implementat de Consiliului municipal al orașului Cernăuți în cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007 – 2013) a fost un regal pentru publicul cernăuțean, care a avut ocazia să-i aplaude pe laureații prezentei ediții, precum și nume importante ale folclorului românesc și ucrainean. În deschiderea spectacolului, Ansamblul ,,Plai”, condus de Nicolae Hacman, artist emerit al Ucrainei, a creat o adevărată emoție în sufletele celor prezenți, emoție care a crescut ulterior prin admirația pentru Ansamblul vocal folcloric „Perla” din Cernăuți, care a interpretat imnul festivalului, iar apoi pentru glasurile tinere ale participanților la festival: Rusu Iulia, Mihai Iulia, Andreia Calancea Ana Maria, Acatrinei Carmen, Roșca Adrian, Caradja Gheorghe, Gliboceanu Victor, Sava Roxana, Apetrei Denisa, Dicusar Ion, Tabura Mihaiela, Ciubaciuc Irina, Mardari Victor, Gafița Eusebiu, Mămăliga Alexandrina, Alexandru Ioan Groza, Florea Cristina. Trofeul ediției a VIII-a a Festivalului-concurs Internațional de folclor românesc „În grădina cu flori multe” a fost obținut de Eusebiu Gafița din București, născut în Bucovina – județul Suceava. Momente de excepție au fost create de recitalurile interpreților Ionuț Urdeș din Iași, Gheorghii Stratulat din Cernăuți, Maria Tanasă din Fălticeni, Gabriela Teișanu din Suceava, Grupul folcloric ,,Țărăncuța” din Marșinți, raionul Noua Sulița, Corul Codrii Cosminului, Ansamblului ,,Eho Prutu” al Societății pentru cultură polonă ,,Adam Mițchevici” din Cernăuți, Teatrul de folclor ”Oberig” din Zastavna și Ansamblul folcloric ,,Crenguță de iederă” din Chișinău. Lansate în cadrul acestui Festival, sperăm ca „florile de cântec și joc popular” vor înflori mereu în fața admiratorilor tezaurului muzical folcloric românesc. (IURIE LEVCIC, Cernăuți)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: