Prefectului județului Suceava, Florin Sinescu, a dat ordin de constituire a unor comisii mixte de control a normelor legale privind organizarea și desfășurarea evenimentelor dedicate zilelor localităților. Potrivit reprezentatului Guvernului în teritoriu, verificările vor avea loc în temeiul prevederilor HG 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice. „Facem un apel către primari să aibă în vedere atunci când organizează evenimente de genul zilele localităților. Intenția noastră nu este să dăm amenzi, vrem să ne asigurăm că sunt respectate regulile de comercializare a produselor și serviciilor în locuri publice. Trebuie să facem front comun pentru a ne asigura că sănătatea și siguranța populației nu sunt puse în pericol la acest gen de manifestări”, a subliniat prefectul Florin Sinescu. În sensul celor menționate, a fost încheiat un protocol prin care sunt stabilite atribuții de control pentru fiecare instituție în parte, respectiv Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina”, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu. Coordonarea activității comisiilor mixte de control este făcută de Florin Sinescu, prefectul județului Suceava.
> Trebuie să facem front comun pentru a ne asigura că sănătatea și siguranța populației nu sunt puse în pericol la acest gen de manifestări”, a subliniat prefectul județului Suceava, Florin Sinescu
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii