Pe strada Tolocii

O familie ca un magnet

Igbariya Tamim și Igbariya Mihaela locuiesc pe strada Tolocii din Rădăuți.
 

Familia Igbariya

Din curtea casei lor se zărește perspectiva luminoasă, încărcată de verdeață a așezărilor din vecinătate. Tamim s-a născut în Israel, în localitatea Musmus, în urmă cu 45 de ani. În anul 1995, a cunoscut-o pe Mihaela în Israel. Tânăra mersese la muncă în încercarea de a-și croi un viitor mai bun. Răsplata muncii a fost întotdeauna o problemă în România. Dacă vrei mai mult decât să-ți achiți facturile la stat trebuie să pleci la muncă în străinătate. Așa crede și Tamim care, deși s-a stabilit în Rădăuți, a mers să lucreze câte două luni pe an în Israel. „Acolo munca nu e ușoară, în construcții e greu, ești departe de familie, dar nu ai de ales”, spune Igbariya Tamim. În 1996, s-a căsătorit cu Mihaela și tot atunci au început construcția casei din Rădăuți. Încetul cu încetul. Azi o cărămidă, mâine alta, cum se spune. Mihaela a învățat araba în șase luni, Tamim vorbește bine în limba română dar “gândește în limba arabă”. În Israel are nouă frați și trei surori pe care îi vizitează anual. „Cu mama, am vorbit zilele trecute la telefon, ea plângea de o parte a firului, eu de cealaltă”, spune interlocutorul meu. Pe strada Tolocii, familia Igbariya este foarte populară. Nimeni nu trece fără să salute zâmbind, semn că Tamim s-a integrat neașteptat de bine în comunitate, ajutat de firea lui deschisă și de calmul partenerei de viață. „Vecinilor le-a ars casa și un timp au stat la noi”, povestește Mihaela, destul cât să poți înțelege omenia de care dau dovadă cei doi. Prezența lor pe strada Tolocii are semnificația unui magnet. La începutul căsătoriei au locuit 7 ani în Israel, în 1997 s-a născut și Alia Cătălina, care a mers la grădiniță în Israel, dar școala generală tocmai a absolvit-o în Rădăuți. De la tată, Alia are tenul măsliniu, iar de la mamă zâmbetul prietenos. Tamim este mulțumit de viața pe care o duce, în sufletul lui nu se poate stinge însă dorul de limba maternă. Când se ivește prilejul să comunice cu un confrate în limba arabă, în ochi i se citește o bucurie nemăsurată. Săptămâna trecută, familia Igbariya a deschis un minimarket la parterul casei din strada Tolocii. La două zile, locuitorii din zonă deja treceau pragul marketului. Puțini sunt cei care nu știu că zona Tolocii se află undeva la ieșirea din Rădăuți. Așa că magazinul le prinde bine rădăuțenilor stabiliți aici. “Nu avem experiență în comerț, dar sperăm să învățăm cu timpul”, mărturisește Mihaela. Deschiderea magazinului este soluția pe care au găsit-o cei doi pentru a-și gestiona veniturile câștigate cu trudă în Israel. “România este foarte frumoasă dar nu ajung banii pentru traiul de zi cu zi”, repetă Igbariya Tamim, încrezător totuși în zilele care ar veni. Asta pentru că orice ar fi omul nu trebuie să-și piardă niciodată speranța.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: