Doctoratele la control !

Doctoratul a fost – și este și astăzi pentru unii, în pofida a tot ceea ce se fabulează în jurul lui – un munte în vârful căruia nu se ajunge ușor. Când prin anii ’70, după ieșirea din pușcăriile comuniste, la institutul pedagogic din Suceava descindeau Nicolae Corivan, Laurian Someșan sau Nicolae Pop, doctori docenți, facultatea de istorie geografie câștiga un remarcabil prestigiu prin includerea lor în corpul profesoral propriu. Trecerea lor prin institut a fost efemeră, pentru că se aflau la vârste înaintate, dar a lăsat urme adânci acolo. Titlul de doctor în științe se obținea greu și atârna greu în C.V.-ul posesorului, ca și în cel al școlii care-l adopta pe acesta. Căci cei trei veneau din vremurile în care pentru un titlu științific se trudea o viață și se obținea la Paris, Berlin sau Roma.

 

Și în vremea regimului comunist s-au ridicat nume mari în știința românească răsplătite cu titlul de doctor în științe. Dar, din clipa în care chimia românească a acceptat în fruntea ei „celebrul” doctor inginer, căderea prestigiului acestui titlu a fost spectaculoasă. Și, din păcate, cu consecințe grave și astăzi. Se ajunsese ca înscrierea pentru un doctorat să fie aprobată de partid. După modelul Elena Ceușescu, s-au găsit rapid veleitari și dintre activiștii partidului care s-au înscris, cu aprobare, la doctorate și au obținut râvnitul titlu. A apărut astfel un eșalon doi, format din profesioniști în a elabora lucrări de doctorat. La fostul „Zori noi”, colegul nostru Gheorghe Parascan trecea drept autorul real al unei teze de doctorat asumate de un personaj politic al vremii. La fel, despre regretatul activist de la propagandă Ion Răcaru, filosof cu doctorat adevărat, se vorbea că „asudase” pe o altă lucrare de doctorat suceveană… După Revoluție, doctoratul adevărat a devenit rara avis. Nu mai încapi de doctori în științe nu doar în universități, ci pe toate drumurile, ajungându-se până acolo încât despre unii nu se știe nici dacă au trecut vreodată prin… bacalaureat. „Dom’le, cu cine o fi fost ăsta coleg de liceu, oare?…”, se aude, incredibil, despre câte un doctorand sau doctor… Așadar, doctoratul – cu excepțiile firești, din păcate, umilite de suratele false – a devenit o instituție contestabilă și contestată. Nici Suceava nu a fost scutită de un scandal de doctorat „împrumutat” literă cu literă de la alții. Credem că a venit vremea ca toate doctoratele să se prezinte la control! Controlul unei instanțe științifice care să certifice autenticitatea tezei și a susținerii ei, situație în care am fi scutiți, mai nou, de eternele dezvăluiri despre autenticitatea lucrărilor de doctorat ale unora sau altora, chiar dacă tezele au fost susținute acum câțiva ani buni, răstimp în care nimeni nu a sesizat hoția. Când a fost nevoie, însă, „pac la Resboiul!”…