Mama lui Pitagora

Când n-am ce scrie (ori nu prea am chef – ori am altceva mai profitabil, pentru mine, de lucru), fac recurs la unul din învățătorii mei spirituali (unul din cei trei: Osho, Cioran, Aivanhov) și copii dupe ei. Așa că, mai la vale, primește oferta de azi. E, iarăși (că sora mea Aura spunea că mă bate, dacă mai citez otova!), e, iar, Omraam Mikhael Aivanhov, cu lucrarea sa atât de spornic-binefăcătoare : Gânduri pentru fiecare zi. Și-atât de mult îmi plăcu să descopăr, la Liteni-oraș, pe magistrul din Maramu intitulat Roman, că-mi decupează rubrica, spre păstrare, și o… servește școlerilor!

 

Și tot atât de mult îmi plăcu să-mi zică Doru Chiraș de la obrăjori și din Italia (unde face pită pentru macaronari) că-și ogoaie dorul de țărișoară citindu-mă, și tot atât de mult îmi mai plăcu să văz, la un exchange, o lucrătoare citind la cărțile lui Aivanhov (1900-1996), filosof și pedagog de origine bulgară, mutat în Franța. Haideți, atuncilea, să vedem câte ceva în aval… Adevărul este… Atâția oameni se laudă că spun adevărul, când, de fapt, ar fi mai bine să tacă! De exemplu, iată un bărbat care îi împărtășește unui prieten îndoielile inspirate de comportamentul soției sale: oare nu îi este necredincioasă ? Iar prietenul, care știe ce știe, crede că este de datoria lui să îi spună adevărul: așa că îi confirmă bănuielile, că nevasta sa îl înșală. Rezultatul: soțul, bolnav de gelozie, își va surprinde soția și pe amantul acesteia și îi va ucide cu un glonț de revolver, apoi își va zbura disperat creierii. Veți considera că este o manieră simplistă de a prezenta lucrurile, dar nu este chiar așa. Priviți tot răul pe care îl fac oamenii sub pretext că spun adevărul ! Adevărul este un lucru excelent, dar cu condiția să se consulte mai întâi înțelepciunea pentru a ști cum, când și cui poate fi spus. Altfel, nimic nu este mai catastrofal decât adevărul atunci când înțelepciunea nu este prezentă pentru a-l doza, a-l orienta, ca și iubirea de altminteri. Fiindcă cele trei se leagă și trebuie să pășească mereu împreună: iubirea, înțelepciunea și adevărul. Mama lui… Mama lui Pitagora era cea mai frumoasă femeie din Samos. Pitagora a învățat matematicile de la egipteni, numerele și calculele – de la fenicieni, cercetarea cerului – vezi, de asta am scris eu, Dunitru ot Drăgoiești – Ciobănaș la stele, vezi !? -, cercetarea ceriului, cum spuneam, de la caldeeni. Pitagora nu se apropia niciodată de măcelari, de vânători. Pitagora era vegetarian convins.(Hi, hii! Gândește-te, vere, imaginează-ți, bunăoară, numa’ la ce papă porcul din care te hrănești, din care nesătulul pururea pântec se furajează mai zilnic, hîî ?!). Pitagora a făcut asceză în Egipt, purta credință în metempsihoză (migrarea sufletelor) și buchisea în preajma preoților… Piele de urs Pe de alte părți… Zalmos însemnează piele de urs Zalmoxis, la naștere, a fost înfășurat într-o blană de urs. (Când fratele meu Vasile – Cel de Sus odihnească-l ! -, și-a rupt piciorul în pădure, la Isvoru Negru – a fost vindecat cu piele reavănă de cățeluș omorât și s-a tămăduit, închid parantesa). Zamolxis, știi doar, a fost sclavul & discipolul lui Pitagora, mai înainte de a deveni zeu. Zeu și legislator al tracilor, străbunei d’ai noștri. Pitagora îl iubea pă drac, pardon – pe trac. Pitagora l-a învățat astronomia, ceremoniile, cultul zeilor. Semn al divinității copilului : se putea uita la soare fără să clipească. ĂĂ! Încearcă și tu, UU! Încearcă! De-aici cearcănele ?! Îî ! V-am spus toate astelea ca să mă dau rotund. Iubesc învățăturile de acest fel. Și nu știu nici astăzi bine tabela înmulțirii ! Și nu prăpădesc nimic din astă pricină, ci-mi place să mă sporesc nu cu teoreme și teorii goale, ci, mai a bitir, cu învățămintele unui învățământ de felul celui mai sus înșirat! VIVAT! Când școlile vor preda bucuroase chestii din astea, promit s-o mai iau o dată de la capăt pe post de școler. Până atunci… Vorba istețului de englez : Dacă școlile s-ar închide pentru 100 (una sută) de ani – omenirea ar progresa enorm. Mmm!