Este vorba de specializările muzeologie, învățământ de zi, istorie, învățământ la distanță, de la Facultatea Istorie-Geografie, cibernetică economică, învățământ de zi, la Științe economice și Administrație publică, ingineria și managementul calității, din cadrul Facultății de Mecanică. Rectorul a precizat că din cele 1136 de locuri bugetate, cu tot cu locurile pentru candidații din Republica Moldova, 70% au fost repartizate programelor de studiu de excelență, ierarhizate în clasele A și B, și 25% celor din categoria C. Doar 3,5% din locuri au fost împărțite programelor din categoria E, „programe care sunt la început de drum și care au un viitor cert de dezvoltare”, cele din categoria D având doar 1,75% din locuri. Rectorul a spus că un domeniu de categoria E este ingineria și protecția mediului, unde nu s-au alocat locuri bugetate. „Acolo vom școlariza cu taxă doar în condițiile în care vor exista cereri și se va forma cel puțin o grupă de studenți”. Reamintim că MECT a alocat Universității sucevene cu 14% mai multe locuri bugetate pentru anul academic 2012-2013, comparativ cu anul trecut. Ciclul studiilor universitare de licență promovează un număr de 47 programe de studiu, cu 1.136 locuri finanțate de la buget și 2.247 locuri cu taxă. Repartiția acestor locuri pe programe de studiu a fost propusă de către Consiliul de Administrație al Universității și aprobată în ședința de Senat din data de ieri. Vom reveni asupra numărului de locuri pe fiecare facultate.
La Universitatea Suceava
Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, a declarat ieri că „am operat schimbări radicale din punct de vedere al ofertei educaționale”, după ce s-a primit cifra de școlarizare pentru anul universitar următor, astfel că „nu vom mai școlariza la 4 programe de studiu”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii