Crescătoria de ciori

De câțiva ani, în parcul din centrul Sucevei se află o adevărată crescătorie de ciori. La început, erau puține și parcă mai timide. Rar își făceau simțită prezența. Treptat însă, datorită mediului propice de care dispun aici, unde se simt de-a dreptul ocrotite, numărul lor a sporit an de an.

 

Se înțelege că în același ritm a crescut și numărul de cuiburi, încât acum aproape că nu există în parc vreun arbore înalt în care să nu se afle cel puțin un cuib mai vechi sau mai nou. Urmările nu sunt greu de observat: mai ales acum, în prag de primăvară, de cum se crapă de ziuă și până când întunericul se așterne de-a binelea, are loc un veritabil „concert” de croncăneli cum nu cred că se mai întâlnește prin alte asemenea locuri (mă gândesc, de exemplu, la parcul Copou din Iași, incomparabil mai mare ca suprafață și cu mult mai mulți copaci, dar așa ceva acolo nu există). De acest „spectacol” sonor au parte mai ales locuitorii din zonă și salariații instituțiilor din jur. Cei ce se ocupă (sau ar trebui să se ocupe) de îngrijirea spațiilor verzi, inclusiv de igienizarea parcului, au însă birourile într-o cu totul altă parte a orașului și la ei nu se aude nimic. Crescătoria aceasta de ciori mai prezintă și alte „avantaje”. Nu ai decât să treci pe aleile din parc pentru a observa efectele prezenței acestor vietăți: dalele pavajului și băncile, mai ales cele situate prin preajma cuiburilor de ciori, poartă vizibil semnele existenței lor, încât, dincolo de aspectul prea puțin atractiv (ca să nu spun respingător) al decorului, băncile nu pot fi folosite (nici dacă ai fost prevăzător și ai luat cu tine un ziar pentru a-l așterne peste ele), deoarece riști să te trezești pe cap sau pe haine cu „norocul” căzut de pe crengile copacilor (e drept că riscul acesta ți-l asumi și ca simplu trecător pe acolo). În aceste condiții, nici nu poate fi vorba să mergi în parc pentru câteva momente de relaxare sau să scoți copilul, cum se spune, la o gură de aer curat. Și atunci te întrebi: ce rost au mai avut cheltuielile de acum câțiva ani pentru a-i schimba fața? În plus, aspectul actual, care lasă impresia unui loc al nimănui, nu poate constitui nicidecum un semn de respect față de memoria domnitorului Petru Rareș, al cărui bust te întâmpină la intrarea în parc, sau a distinsului profesor Ion Nemeș, al cărui nume îl poartă. Dacă vor să existe păsări în parc (nu ciori însă), gospodarii spațiilor verzi din oraș ar trebui să plaseze prin copaci căsuțe de lemn anume confecționate pentru așa ceva, iar efectele s-ar vedea în scurtă vreme. Dacă locuitorii Sucevei nu merită mai multă atenție, ar fi de dorit ca cei care ar trebui să se ocupe de astfel de probleme să aibă în vedere măcar faptul că se apropie sezonul cald când, după cum se întâmplă an de an, orașul e vizitat de turiști, inclusiv de cei străini, dornici să cunoască aceste meleaguri încărcate de istorie. Din imprudență sau din neștiință, ei ar putea trece și pe aleile parcului. Ar fi de dorit ca Suceava să rămână în memoria lor nu prin aspectul dezolant al acestui spațiu din centrul orașului.