Instruire pentru femeile liberale

La Sighetu Marmației, în perioada 31 martie – 1 aprilie 2012, a avut loc seminarul de instruire politică “Școala de pregătire a femeilor liberale din administrația publică locală”, ultima etapă din programul mai amplu de pregătire politică inițiat de Organizația Femeilor Liberale și numit „Femeile liberale pot ajuta România”, se arată într-un comunicat de presă remis de Biroul de presă al PNL Suceava.
 

Potrivit sursei citate, din județul Suceava au participat la acest seminar președinta Organizației de Femei a PNL Suceava, Cristina Teodorovici, și președinta Organizației Municipale OFL Suceava, Violeta Moga. “Pe parcursul celor două zile, doamnele au avut sesiuni despre subiectele următoare: promovarea valorilor liberale în rândul electoratului, programe de guvernare locală în sprijinul familiilor din România în viziunea liberală, rezolvarea problemelor prioritare ale cetățenilor în consiliile județene și în consiliile locale, comunicarea eficientă a mesajelor liberale către cetățeni, mobilizarea electoratului liberal pentru participarea la vot”, a declarat președinte OFL Suceava, Cristina Teodorovici. Ea a menționat că printre lectori s-au aflat oameni din administrația locală, care au împărtășit din experiența proprie. Liderul OFL Suceava a mai precizat că la acest seminar au participat doamnele candidat de primar, consilier județean și consilier municipal de municipiu reședință de județ din filialele Suceava, Botoșani, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Timișoara, Caraș Severin, Alba, Mureș, Hunedoara. Seminarul a avut loc cu sprijinul Friedrich Naumann Foundation for Freedom. Este a treia etapă dintr-o serie de trei seminarii, pentru toate județele țării. Primele etape au avut loc la Călărași, în perioada 17-18 martie, și la Galați, în perioada 24-25 martie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI