Festivalul Național al Ouălor Încondeiate, Ciocănești 2012:

La Concursul de ouă încondeiate și încondeiat de ouă, peste 130 de participanți

Încondeietori de ouă din Brașov, Sibiu, Brăila, Botoșani și Suceava, interpreți la instrumente muzicale vechi din mai multe zone s-au întâlnit în acest an la Ciocănești.
 

La secțiunea adulți a Concursului de încondeiat au participat peste 80 de persoane, iar la secțiunea copii, peste 50 de concurenți. Din județul Suceava, cei mai mulți încondeietori au fost din Ciocănești, Paltinu, Ulma, Putna, Vicovu de Jos, Rădăuți, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Coșna, Poiana Stampei. Ei au prezentat în concurs peste 1.000 de ouă încondeiate, pictate, cu mărgele sau cu foiță de aur. „Oul de Paști adus de localnicii comunei noastre, întru pomenire, în ajunul sărbătorilor pascale, de Lăsata secului Postului Mare, vorbește despre prețuirea înaintașilor noștri pe care dorim să-i pomenim în drumul spre Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos. În aceeași măsură, nu-i pot uita pe cei cu care am pus la cale prima ediție a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate, în anul 2004, regretații oameni de cultură și artă Mircea Motrici, scriitor și jurnalist, și învățătorul Novac Norbert Ioan, fiu al Ciocăneștiului și colegul meu de școală generală din Ciocănești”, a spus primarul Gheorghe Tomoioagă. Ca și în anii anteriori, la jurizarea primei etape a concursului s-au avut în vedere 16 stiluri autentice. Etapa a doua a concursului, cea mai spectaculoasă, a constat în încondeierea a cât mai multe dintre cele 5 ouă pregătite de fiecare concurent, vârsta participanților variind de la 4 ani la peste 65 de ani. Dovadă că meșteșugul încondeierii ouălor este transmis de la o generație la alta.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI