Materiale pirotehnice ilegale, la „alimentara” !

Polițiști ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Suceava au efectuat miercuri un control la o societate comercială din Suceava, punct de lucru Siminicea, ocazie cu care, aflăm, în magazia unității s-au găsit 23.620 bucăți petarde și 49 artificii, deținute ilegal în scop de comercializare.
 

Din primele cercetări a rezultat că societatea în cauză nu este autorizată de ITM Suceava și IPJ Suceava pentru deținere și comercializare de articole pirotehnice supuse regimului autorizării, iar, cu privire la proveniența acestora, S. Mihai, de 26 ani, din municipiul Suceava, administratorul societății, a declarat că le-ar fi procurat în anii anteriori și le-ar fi păstrat la punctul de lucru din Siminicea (cu obiect de activitate comercializare produse alimentare), cu intenția de a le comercializa în acest sezon. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului articolelor pirotehnice, faptă prev. și ped. de art. 37 alin. 3 rap. la art. 33 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, și s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a articolelor pirotehnice. În aceeași zi, polițiști ai aceluiași serviciu au efectuat un control și la un magazin mixt din localitatea Ilișești, ocazie cu care în magazia unității s-au găsit 336 bucăți articole pirotehnice, deținute ilegal în scop de comercializare. Primele cercetări au indicat că nici această societate nu era autorizată de ITM și IPJ. Cât privește proveniența, administratorul societății, P. Virginia, de 50 ani, a declarat polițiștilor că le-a procurat în Suceava de la o persoană necunoscută și că le-a păstrat în magazin cu intenția de a le comercializa în acest sezon. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului articolelor pirotehnice, faptă prev. și ped. de art. 37 alin. 3 rap. la art. 33 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive și s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a articolelor pirotehnice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: