Viorel Corodescu-COV, „un brand” al Sucevei și al Iașului

Aflându-mă în drum spre Alba Iulia, pentru sărbătorirea zilei de 1 Decembrie, am făcut un scurt popas în Cetatea Sucevei, atât de dragă mie, fiind invitatul caricaturistului ieșean sucevean Viorel Corodescu-COV, care-și lansa albumul DVD „Umor între haz și necaz” la Muzeul Bucovinei.
 

Am asistat la un moment inedit și deosebit de plăcut văzând la Suceava o punte de legătură între artiștii plastici amatori a căror anuală s-a vernisat și artiștii plastici profesioniști. Nu vreau să fac o cronică plastică a evenimentului, dar am remarcat promovarea tinerelor talente, cât și faptul că la Suceava „amatorii” consacrați, între care Doina Catargiu, Iosif Czukat, Ana Constantin, Grigore Micu, Cezara Poiată, pot sta oricând alături de artiștii profesioniști de oriunde. Dacă la Iași am asistat la un adevărat festival umoristic (satiră desenată și epigramă) oferit de maestrul Viorel Corodescu COV și de membrii Academiei de Umor „Păstorel Teodoreanu”, la Suceava am asistat în cadrul vernisajului și la un moment deosebit ce a marcat cei 40 de ani de carieră în arta umorului desenat a lui COV. Sincer o spun că mi a plăcut vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, dl Vasile Ilie, care a punctat prietenia veche pe plan profesional ingineresc cu caricaturistul, dar în același timp l-a caracterizat așa cum merită – „un artist desăvârșit care a atins plenitudinea, COV înseamnă un brand al Sucevei, unde lucrează de 40 de ani fiind adoptat de bucovineni”. Remarca de brand al Sucevei m-a făcut să vă scriu aceste rânduri, adăugând câteva vorbe. Viorel Corodescu-COV s-a format și lansat cu expoziții în mijlocul boemei ieșene și, pentru că el nu ne-a uitat niciodată, afirm că el este și un brand al Iașului, al iubitorilor de cultură, artă și frumos ai Moldovei. Caricatura și grafica satirică practicate de Viorel Corodescu sunt pline de conținut, sensibile și raționale, de un stil aparte, de o inteligență vie, uneori filosofică în sensul bun al cuvântului, pentru că el ne arată că dacă trecem dincolo de bine, uităm că binele se poate transforma în rău. COV redă prin grafica sa în mod fidel tragicomicul umanului, conținutul DVD-ului dintre cele două coperți confirmând acestea. Ajuns la ceas aniversar, el a atins clapa cea mai de sus a pianului sufletului. Bunătatea și generozitatea sa, prin aducerea la Iași, alături de el, a lucrărilor celor 50 de amici caricaturiști, acordarea timp de 10 ani a unui premiu personal tinerei generații la Salonul Internațional de Umor de la Gura Humorului, distribuirea gratuită a albumului său atât la Iași, cât și la Suceava întregii asistențe spun ceva. Nu am remarcat prezența alături de COV a unor colegi de breaslă pe care acesta nu i-a uitat să-i prezinte ieșenilor și nu numai! M-a bucurat însă prezența a doi reprezentanți de bază ai graficii satirice, cel al generației tinere prin Ovidiu Bortă BOA, dar și al gărzii seniorilor, din care face parte și COV, respectiv cunoscutul plastician Radu Bercea. Se spune că este bine când apari atunci când ai ceva de spus, așa că școala de caricatură din Bucovina, prin prezența celor doi graficieni, a spus multe de bine despre Viorel Corodescu-COV, caracterizat cu ani în urmă de criticul de artă Valentin Ciucă ca fiind „un aristocrat al umorului desenat”. COV își urmează modest drumul său continuu și drept spre noi împliniri, confirmând dubla lui însemnătate de brand al sucevenilor, dar și al ieșenilor și-i dorim succes. Prof. dr. EUGENIU ȘERBAN

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: