Un pai salvator

Motto: „E ceva putred în Danemarca!” Shakespeare, „Hamlet”
Cenușiul existenței care ne însoțește de prea mult timp poate deveni apăsător și exploziv dacă nu-i punctat din când în când de o pată de lumină dătătoare de speranță și încredere.
 

Poate că psihologia maselor este studiată și acum de specialiștii puterii, dar și de ai opoziției, unii pentru a stabili până unde se poate întinde coarda, alții pentru a vedea când plesnește și se rupe echilibrul social. Bag seama că, atât indivizii, cât și grupurile și comunitățile pot suporta mult și bine o existență mizeră, în care fiecare se descurcă cum poate, procurându-și satisfacții mărunte, pe măsura aspirațiilor proprii, în absența unei politici naționale de cultivare a încrederii și optimismului. M-am întrebat dacă nu cumva, în mod deliberat, intenționat, se dă vina pe criză, deși noi avem o criză prin ricoșeu, o avem pentru că o au alții; altfel, cum nu ai banii tăi, producția ta de bunuri și servicii, adică suntem reduși la rolul de consumatori-prădători (este o cădere în primitivism!), ce criză poți să ai? Se tot mizează pe investitori străini, să vină, să facă, să producă ei cu forța ta de muncă, atâta câtă a mai rămas, dar asta e ca și cum ai vrea să pornești o mașină ajunsă în pana prostului. Care vor fi fiind motivele de satisfacție ale românilor din ultimii ani? Să fi trecut pe lângă noi fără să le fi simțit? Au mai luat românii câte un premiu, câte o diplomă, au mai inventat câte ceva pentru alții, ba, în ultimul timp, văzând unii cum suntem denigrați și luați în râs de cei pe care-i slugărim, au luat inițiativa de a căuta mândria pierdută de a fi român și mintea românului cea de pe urmă. Or fi românii cum se spune, adică deștepți, dar explică această calitate rămânerea în urmă și așteptarea unui zeu salvator? Cu siguranță, marea majoritate a românilor deștepți a trecut, chiar de Ziua Națională, pe lângă un prilej de satisfacție care ar fi putut să le umple sufletul pentru o bună bucată de vreme. Este adevărat că acest prilej de satisfacție ne vine, cum ne-a venit și în aprilie 2009, tot de la tinerii români de dincolo de Prut, de la românii basarabeni care de 1 Decembrie au depus un impresionant Jurământ față de România, afirmând deschis, în văzul lumii, că ei aparțin Țării Mamă, România. Pe drept cuvânt, tinerii basarabeni pot fi un exemplu și model pentru cei din generația lor, demn de urmat. Prin Jurământul tinerilor basarabeni se anulează pactul Ribbentrop-Molotov, politica separatistă a rusofonilor din Republica Moldova, sunt pulverizate națiunea și limba moldovenească, este o lovitură în plex pentru Voronin, în condițiile în care Tratatul de prietenie cu Rusia a fost prelungit cu încă zece ani. Având în inimă fapta măreață a tinerilor basarabeni, cum putem califica intervenția televizată a Elenei Băsescu Eba prin care se autodeclara model și exemplu de reușită în politică pentru tineretul din România? Nu-i vina cui vreți voi să ziceți și nu arătați cu mâna spre Cotroceni, că, la treizeci de ani, n-ai nevoie să ți se spună ce să spui, spui de la tine, din cât te ține mintea. Și lipsa de măsură și de consecvență te poate dezarma, prin promovarea unei religii a incompetenței! Regret. Nu pot spune: „Cred pentru că este absurd”. Încolo, toate sunt cum le știm. Ba, la cele ce sunt, adaug că am învățat pe de rost discursul lui Boc care, spun drept, pe numărate, nu are mai mult de 150 de cuvinte, în care predomină „populism”, „buget”, „austeritate”, „siguranță”, „stabilitate”, la care adaugă, obligatoriu, pe Tăriceanu, Ponta și Antonescu. Important este că el și ai lui se cred salvatorii nației, rămasă în afara zonei euro și, simțind legătura profundă cu poporul, ar vrea să-l conducă spre noi victorii și între 2012-2016. Dacă pe plan intern stăm așa cum stăm, apoi aveți la știință că la extern stăm lux: n-am avut niciodată atâta securitate și siguranță, toată Europa și NATO sunt gata să-și dea sufletul pentru România! După instalarea scutului rusesc în Kaliningrad, vizând, după cum spunea președintele Medvedev, și România, entuziasmul dâmbovițean ar trebui temperat, iar după cunoașterea rezultatelor de la alegerile parlamentare din Rusia, același entuziasm ar trebui să scadă vizibil. Din moment ce rușii cer să li se spună precis ce elemente va conține scutul de la Deveselu, problema de cât contăm noi în politica lumii devine transparentă pentru fiecare. Ce ne rămâne? Să ne burzuluim la băncile străine, să ne milogim la FMI, să facem figurație pe la reuniuni europene, să ne luptăm cu mogulii, cu corupția, nu cu hoții, cu justiția, cu sănătatea, cu învățământul, cu tot ce ne înconjoară și ne ține. Oare cum rămâne cu regionalizarea, că până la Sărbători trebuia făcută, ca să completeze fericit asumarea răspunderii pe comasarea alegerilor și modificarea constituției. Până când ne vom rezolva problemele interne, să avem în vedere că Putin, partidul lui, Rusia Unită, a obținut 298 mandate în Dumă și, imediat după el, ne trimite salutări prietenești Ziuganov. Am auzit pe unii spunând că materialul de război al Rusiei ar trebui înnoit, ca și cum ar cunoaște cineva potențialul militar real al rușilor. Subaprecierea făcută de germani, în al Doilea Război Mondial la adresa armatei rusești, a arsenalului folosit i-a costat mult: au dat de un tanc, rămas în funcție până astăzi, T34, și de Katiușa – Orga lui Stalin, un „tun” reactiv, cu un „cântec” specific, inconfundabil. Mă îngrijorează comasarea alegerilor, cică ar fi un atentat la democrație, dar mai mult mă îngrijorează situația explozivă instalată în lume; mă îngrijorează declarația Chinei, că va sprijini Iranul, într-un caz de necesitate, mă îngrijorează și scutul, și faptul că vom putea fi antrenați în conflicte care nu ne privesc. Ar trebui să fim liniștiți și să așteptăm cu încredere și seninătate Sărbătorile de iarnă. Lângă amenințarea USL-ului că ar putea să se retragă, printr-o demisie generală, din Parlament, în vederea unor alegeri anticipate (socoteală greșită, vor fi, cel mult, alegeri parțiale), vine „mângâierea” unor interminabile luări de poziție față de cei mulți și săraci, din partea unora care ar trebui mai întâi să-și declare averile. Bă, să știi că atunci când te caină unul bogat, nu-i a bună; nu te plânge pe tine, săracule, ci pe el se plânge, că nu-i destul de bogat!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: