Comasarea alegerilor, un demers antidemocratic

> Angajarea răspunderii, procedură excepțională, a devenit sub Guvernul Boc o obișnuință, crede vicepreședintele PRM Vasile Cerlincă
 

Organizația Județeană Suceava a PRM critică lipsa de reacție a autorităților la declarațiile revizioniste ale oficialilor maghiari. Vicepreședintele județean Vasile Cerlincă a dat ca exemplu declarația europarlamentarului român de origine maghiară Laszlo Tokes, care, cu a ocazia celebrării Zilei Naționale a României, nu s-a sfiit să ceară autonomie pentru Ținutul Secuiesc. „De Ziua națională a României, Laszlo Tokes cerea autonomia Ținutului Secuiesc. Rușine să-i fie acestuia, cât și guvernanților noștri care tolerează asemenea afirmații!” a accentuat Cerlincă. El dezavuează pasivitatea PDL față de colega de coaliție UDMR, menționând că democrat-liberalii se lasă șantajați de maghiari doar pentru a trece legi antidemocratice, imorale și împotriva intereselor românilor. Vasile Cerlincă a făcut referire la practica angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului, o procedură care, prin Constituție, este una excepțională, dar care, sub Guvernul Boc, a devenit o obișnuință. „Printr-o nouă asemenea asumare a răspunderii se are în vedere comasarea alegerilor locale și a celor parlamentare, măsură nedemocratică nemaiîntâlnită în nicio țară europeană. Se invocă economiile care ar fi făcute din cuplarea acestor două tipuri de alegeri, însă la mijloc nu sunt decât rațiuni pur electorale. De ce se prelungesc mandatele primarilor și nu se scurtează cele ale parlamentarilor și Guvernului, pentru că, astfel, se va face o economie mai mare, iar lumea ar scăpa mai repede de acești pedeliști care au dus țara la dezastru?” se întreabă vicepreședintele județean al PRM Suceava. Cerlincă este de părere că, prin orice mijloace, PDL caută să cucerească încă un mandat, declarațiile privind reducerea numărului de parlamentari, a camerelor Parlamentului și realizarea de economii având menirea de a inocula în mintea alegătorilor că pedeliștii nu mai pot de grija pe care ei o au față de soarta românilor. „În realitate, PDL și acoliții de la guvernare nu urmăresc decât propria bunăstare și satisfacerea intereselor grupurilor meschine de interese care îi susțin” a conchis Vasile Cerlincă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: