Zile Culturale Românești în Liban

 

Deschise de Ziua noastră Națională și organizate de Ambasada României în Liban – cu deosebita implicare a Excelenței Sale dlui ambasador Daniel Tănase – și de Institutul Cultural Român, cele 10 Zile Culturale Românești, care se încheie astăzi, s-au adresat atât comunității românești din Liban, cât și publicului libanez. Ele s-au bucurat și de sprijinul unor parteneri locali ca Asociația Libaneză România-Levant, Asociația de Prietenie Libanezo-Moldovenească, Fundația Safadi, municipalitatea din Zuk Mikael, precum și al unor prestigioase instituții academice: Universitatea Americană din Beirut (AUB), Universitatea Saint Joseph (USJ) și Academia Libaneză a Artelor Frumoase (ALBA), afiliată Universității Balamand, în parteneriat cu două cotidiene libaneze, ,,The Daily Star” și ,,L´Orient-le Jour”. Desfășurate la Beirut, Tripoli și Zuk Mikael, Zilele Culturale Românești au avut un program bogat, care a inclus concerte, proiecții de filme, manifestări dedicate special copiilor, inaugurarea secțiilor de carte românească la bibliotecile Universității Americane din Beirut, Casei Tineretului și Culturii din Zuk Mikael și Centrului Safadi din Tripoli. Programul Zilelor Culturale Românești din Liban a cuprins și diseminarea ediției bilingve ,,Fetița și Porumbelul /La Petite Fille et le Pigeon” de Doina Cernica, Editura Mușatinii, Suceava, 2011.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: