Oficiul Județean de Poștă Suceava a comunicat că în perioada sărbătorilor de iarnă pensiile vor fi plătite mai devreme, pentru ca pensionarii să-și poată face din timp cumpărăturile de Crăciun. Avansarea datei de plată a drepturilor financiare vizează toate categoriile de beneficiari, fie că este vorba de pensii de asigurări sociale de stat, IOVR, agricultori, diferențe gri sau pensii militare. În acord cu Casa Națională de Pensii și casele de pensii sectoriale, suntem informați că pensionarii vor primi pensiile la domiciliu în perioada 12 – 23 decembrie 2011 și, până la data de 29 decembrie, la ghișeele subunităților poștale, pentru persoanele avizate la domiciliu. Ca o noutate, taloanele de călătorii gratuite CFR vor veni în decembrie, odată cu mandatele de pensii, doar la beneficiarii Decretului Lege 118/1990 și ai Legii 689/2000 și vor avea culoarea verde cu o dungă pe diagonală. Ceilalți pensionari vor primi taloanele de călătorie odată cu tichetele din luna ianuarie, acestea urmând probabil să aibă o altă formă și mai multe elemente de siguranță, pentru a nu mai putea fi copiate sau transmise altor persoane decât celor în drept.
> Cu excepția pensionarilor pe legi speciale, majoritatea pensionarilor vor primi tichete de călătorie CFR în luna ianuarie a anului viitor
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii