Tânărul istoric și arheolog Ion Mareș – în prezent și director adjunct al Complexului Muzeal Bucovina – a venit și s-a stabilit în Suceava ca muzeograf, la scurtă vreme după absolvirea Facultății de Istorie și Filosofie de la Iași. În cele peste două decenii de activitate, el s-a afirmat și remarcat drept un pasionat și avizat cercetător și bun cunoscător al tezaurului de valori culturale și naționale din Bucovina, în general, dar în special al epocii neolitice, eneolitice, aramei și fierului.
A efectuat investigații sistematice în cea mai serioasă și generoasă dintre „arhive”, pământul pe care trăim și gândim, la principalele șantiere arheologice din ultimii 15-20 de ani, între care: Siliștea (Sfântul Ilie), Dealul Ruina (Siret), Chetriș (Românești), Salina (Cacica), Zamca (Suceava), Suceava, Ferma 2 (Ițcani), Imaș (Adâncata), la Schit (Fetești) etc. A elaborat și publicat zeci și zeci de studii, articole, rapoarte de săpături, recenzii, note, însemnări etc. Dar, mai ales, a realizat o bogată salbă de lucrări științifice, de referință, în limbile română și de circulație universală: Metalurgia aramei în neo-eneoliticul României (2002), lucrare de doctorat, care i-a adus titlul de doctor în științe istorice, calificativul Foarte bine și distincția Cum laude; Cultura Cucuteni (2006); Europa necunoscută – comori din Bucovina (coord. 2007); Cultura Cucuteni – artă și religie (2009); Biserica „Sfântul Gheorghe” (Mirăuți) – prima catedrală mitropolitană a Moldovei (2009); Biserica „Sfântul Dumitru” Suceava (2009) etc. Noua sa lucrare, Biserica „Sfântul Nicolae” Suceava, prefațată, binecuvântată de ÎPS părintele Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, este cea dintâi monografie închinată acestui locaș. Biserica este menționată pe larg într-un document din 1611, când a fost reînnoită și consolidată de boierul Nicoară Prăjescu, vistierul Moldovei. Dar, pe baza mărturiilor arheologice, biserica inițială poate fi datată ca existență cu circa două secole în urmă, adică „din primele decenii ale veacului al XV-lea, din vremea lui Alexandru cel Bun” (p. 10-11). Rod al muncii de cercetare științifică desfășurată pe parcursul a câtorva ani buni de trudă, lucrarea sintetizează tot ce s-a putut găsi și folosi, ca informație istorică, despre acest locaș, în arhive, hrisoave, cronici, mărturii de epocă, cărți mai vechi și mai noi, în limbile română, slavă, germană etc. Autorul își propune – și reușește să clarifice – o sumă de aspecte: dezvoltarea orașului Suceava, ajuns capitală a Moldovei, Ulița și mahalaua Bisericii „Sfântul Nicolae” în cele mai vechi mărturii istorice, ctitorul inițial și restauratorul de până azi, ce ne spun descoperirile arheologice dincolo de mărturiile scrise, arhitectura, pictura murală a bisericii, obiectivele de cult, cartea veche, mormintele, icoane pictate pe lemn, catapeteasma veche, proprietățile, documente, slujitorii bisericii, atât cât s-a putut întocmi lista lor. Textul propriu-zis este însoțit de un rezumat în limba engleză, bibliografie, indice general, ilustrații numeroase și valoroase, docu-mente de epocă înfățișând, în imagini color, morminte de epocă, din secolele XV-XVI, fragmente de ceramică descoperite în diverse locuințe din preajma locașului, datând din secole diferite, cahle ornamentale, amulete cu inscripții, monede din Moldova și din statele vecine, fotocopii după unele documente, pietre de mormânt, vase de piatră, icoane, pisania din 1611 și cea din 1980, relevee executate de arhitecți români și străini, planuri ale bisericii etc. Ne aflăm, așadar, în fața unei realizări științifice, întocmite cu multă acribie și pasiune, lucrare în care se regăsesc într-o dublă perspectivă istoricul experimentat, autor al mai multor lucrări – care pare să fie călăuzit de sfatul lăsat parcă testamentar de patriarhul istoriografiei române, Nicolae Iorga, urmașilor, cum că o bună lucrare are de îngemănat într-o structură unitară, exemplară, patru elemente componente: material, critică, organizare și stil – și, pe de altă parte, acest istoric este dublat și de arheologul care știe să descifreze, să completeze la cele ce ne-au lăsat slovele scrise și cele ce spun, celui care știe să citească, mărturiile arheologice, urmele de locuire, fragmente de ziduri, unelte, arme, monede, obiecte de uz casnic și de cult, ceea ce rămâne după ce tăvălugul vremii încearcă să acopere cu uitare. Cartea conține, dincolo de informațiile cvasiexhaustive despre Biserica „Sfântul Nicolae”, informații valoroase și numeroase despre târgul devenit apoi cea mai glorioasă din capitalele Țării Moldovei, despre toate celelalte locașuri ridicate de-a lungul anilor – și cele care ni s-au păstrat, dar și cele care au dispărut –, despre locuitori, ocupațiile și relațiile lor, oferind cititorului, specialist ori simplu îndrăgostit de cunoașterea trecutului moșilor și strămoșilor, o lectură captivantă, antrenantă, încărcată de vibrații ale minții și inimii, posibilitatea și unicitatea unei călătorii de suflet într-un univers mai puțin cunoscut, dar, negreșit, demn de-a fi știut, fiindcă acolo sunt bătăi ale inimii și lumini ale gândului aparținând celor ce nu mai sunt, care însă ne lasă, ca pe un testament sfânt, îndemnul „Continuați! Păstrați ce-am construit! Ocrotiți ce v-am lăsat! Adăugați ceea ce puteți și vreți să aibă copiii și nepoții voștri!”
Comentarii