Suferința este normală (II)

D.B.: Văz, mai peste toate mediile, chipuri în suferință. Lipsă de bani, lipsă de nădejde și sens, lipsă de umor. Și pământul – pământul alcătuit el doar din țărână, disputat aprig prin tribunale, de către fârtați. Unde-i de căutat?

 

V.A.: [Suferința este o stare normală] Suferința este o stare normală căci statistic ea este majoritară. Și se acceptă că normalitatea o dă majoritatea, statistica. Așa zicând, am spune că suntem în normalitate, iar această normalitate este suferința și nenormalul! Un paradox din care unii ies căliți, alții se prăpădesc, iar alții pungășesc. Nu spunem care-i soluția. Cei care într-adevăr vor o soluție, o s-o caute; n-o s-o audă la radio, n-o citesc în gazetă: o caută. Fie la niște oameni care au găsit-o, fie în ei înșiși, cu îndrumare și cu vestire, dar nu o află în ziar. În ziar pot să citească doar că salvarea există. Și în biserică pot să audă că salvarea există. Dar nu mai mult. Salvarea personală, fiecare trebuie s-o caute, s-o ridice, s-o silească… D.B.: Un înțelept este mai prețios decât o mulțime de inși fără credință și atașați de lume, zice filosofia tibetană. Ce să priceapă căutătorul? V.A.: Să priceapă în aceasta îndemnul de a descoperi fiecare că poate fi un înțelept. Un înțelept e mai prețios decât o mulțime: fiecare din mulțime să priceapă că într-însul se găsește un înțelept latent, și fiecare poate deveni mai prețios decât toți împreună. D.B.: Cum șade treaba cu tineretul? V.A.: [Cuvânt sporitor pentru junime] Tinerețea fizică ar fi o arvună pentru tinerețea în duh. Cu anii, cu trecerea anilor, oamenii nu îmbătrânesc, ci se trezesc. Și aurele se primesc. La cei vrednici, bine orientați pe calea sporirii, cu o „cultură a duhului”. Tinerețea fizică ar fi o arvună pentru adevărata tinerețe care începe după ce-ai citit Biblia și după ce ai avut primul fior religios, profund. Chiar când computerul te ocupă multe ore pe zi. D.B.: Poporul ăsta e sortit eșecului, cum zice Cioran? Poporul acesta e numa’ „’tu-i neamu’ nevoii”, cum spune Eminescu? V.A.: Poporul acesta, fie că are niște resurse lăuntrice foarte bune, fie că este ocrotit în mod special de Sus (am dat două ipoteze, una realistă, alta idealistă), dar are o longevitate vădită și o înaintare cuminte. Zic asta și dintr-o citire a trecutului, și ca anticipare. Curând vom fi incluși în această UE, sau Statele Unite ale Europei, megaformațiune care are tendința să reducă identitățile etnice. Cred că noi, fie și din comoditate sau inerție, ne vom păstra trăsături de identitate mai bine decât dinamicii occidentali, pierzători în nevăzut. Lentoarea noastră este și o inhibiție de apărare, de protecție. Un dar. Comparativ cu megieșii de continent, noi avem un procent mai mic de colerici, de mânioși, de schizotimici. O stare… noi zicem comoditate, sau lene de a evolua rapid, lene de a ceda la ritmuri americane; dar poate sub acești termeni voit veseli și bătrâni, se ascunde o taină a etniei de a-și menține frumusețea, sănătatea. D.B.: De ce omul tre’ să râză? Cum văz c-o faci însuți… V.A.: [Dumnezeu are umor] Umorul este o calitate mare. S-ar spune că și Dumnezeu are umor. Văzând cum multe paradoxuri din Biblie și din trăirea vizionarilor arată că Dumnezeu chiar are umor. Sau, așa înțelegem noi unele lucrări ale lui Dumnezeu în istorie, în natură. S-a spus și aceasta: dacă Dumnezeu n-ar fi avut umor, nu ne-ar fi creat pe noi!. D.B.: Da’ femeile de ce trebuie să fie frumoase?! V.A.: [Bărbații sunt somnoroși] Femeile sunt frumoase pentru că cuplul primordial a fost creat frumos! Cuplul, așadar. Într-o parabolă a Creațiunii, se spune că, în rai, în plină zi, Adam dormea (căci bărbații sunt mai somnoroși decât femeile, de la Creațiune și până astăzi! Femeia este hărnicuță, ea face esențialul, dă viață și întreține viața. Bărbații sunt somnoroși, dorm și-n Parlament, și-n tranșee; participă și ei, au și ei un rost, da’ sunt mai somnoroși). În timp ce Adam dormea, Eva și cu Dumnezeu stăteau de vorbă. Și Eva întreabă (arătând spre Adam): „Doamne, de ce l-ai făcut așa de frumos?” (Eva era topită după Adam, deducem noi din poveștile patristice…) Și Dumnezeu răspunde: „Ca să-l poți suporta!” Că altfel e greu de suportat un bărbat… Eva îl mai contemplă și spune: „Daa’ de ce l-ai făcut așa de proporționat, așa de echilibrat, așa bine clădit?” Dumnezeu îi răspunde: „Ca să-l poți suporta!” Și Eva se tot pierdea în admirare. Și tot admirând așa, spune: „Dumnezeule, da’ de ce l-ai făcut așa imatur și prostuț?” Și Dumnezeu răspunde: „Ca să te suporte și el pe tine!” Din această anecdotă, rețin faptul că amândoi erau frumoși, în cuplul primordial, nu numai femeia. Nu frumusețea este specifică femeii, ci gingășia, catifelarea și netezirea stridențelor pe care le provoacă bărbatul. Netezimea este specificul ei. Frumusețea este numitorul comun al speței. Tu spui că femeia este frumoasă pentru că o vezi cu ochii dorinței tale. Iar o femeie va spune că bărbatul este frumos când îl vede cu ochiul dorinței, cu energiile rolului ei (rolul femeii fiind, sigur, să scoată un bărbat din pustnicia și din singurătatea lui și să-l aducă în monahismul familiei, al casei). D.B.: De scris, mai scriem? V.A.: [Scrisul însoțitor de drum și prelungire a privirii] Scriem. Scriem și la masă, scriem și pe genunchi. Merită scrisul. Este un însoțitor de drum. Este o prelungire a ochiului, scrisul. O prelungire a privirii. De altfel, ochiul însuși este o prelungire a creierului: este creier dezvelit de os. Iar scrisul este prelungirea ochiului. Așa că nu se poate, fiind înzestrat cu văz, să nu scrii… D.B.: Iar eu nu te mai întreb nimic. Că văz că le știi pe toate!