Omul, un cocor care zboară pe dinăuntru

E bine să nu ne lăsăm prietenii. La necaz, la nevoie, la-la. E bine să nu ne uităm prietenii plecați o idee mai devreme de printre noi. Într-o zi, ne va veni și nouă rândul. Cum a zis ăla?! Mai devreme ori mai târziu, într-o zi, cu toții vom fi niște morți.

 

Răsfoiesc, cum îți povesteam, arhiva ziarului, în treabă de-o carte. O vom vedea pe la începutul lui Răpciune. Răbdare și pacioc până atunci. Și vorba chinezului mintos de milenii: Cu timp și răbdare, frunzele de dud devin borangic. Mie-mi spui?! Strângeam la frunze de dud, când eram pughibală spurcată la Drăgoiești, de-mi săreau capacele, tata adusese niște ouă de viermi de mătase. Iar arătările astea exotice și orientale crapă în ele la frunze, la maturitate, de nu dovedești. Închid paranteza. Într-un ziar de prin 1988, udeșteanul Motrici ot Oadeci (leat cu mine, cu Costache Hrehor, cu M. Aanei, cu Dodo Popovici, cu-cu…) i-a luat un interviu cosmonautului (cu neamuri pe la Fălticeni) – Dumitru Prunariu. Haideți să vedem câte ceva… Chemare către zbor… – …În viața dumneavoastră, în activitatea de pilot, de cosmonaut au fost și momente dificile? – În viață, pot spune că au fost momente de răscruce. Când am terminat facultatea de aeronave, nu mă gândeam și nu speram să ajung să mă ocup vreodată de tehnică spațială. Am aflat cu bucurie că țara noastră participă la programe spațiale. Un salt calitativ, în acest sens, l-a constituit zborul cosmic comun cu partea sovietică. Așa am ajuns să mă prezint, să fiu selecționat, să mă pregătesc, să fiu ales candidat și să devin primul cosmonaut român… – …la o vârstă tânără… – Da, aveam 29 de ani. – Ce recomandați tinerilor aflați la vârsta dorului de înalt? – Un singur lucru: dacă sunt atrași de zbor, să facă tot posibilul să-și urmeze chemarea. Dorindu-și din toată inima aceasta, sigur vor reuși. – Sunteți înconjurat cu simpatie. Am observat aceasta și la Suceava… – Lumea este captivată de evenimentele spațiale care se desfășoară astăzi. Deși era spațială nu are decât 31 de ani, încă foarte multe lucruri legate de zborurile cosmice sunt puțin cunoscute de publicul larg. Cu cât prezinți aceste aspecte pe înțelesul tuturor, cu cât o faci din dragoste, cu apropiere față de cei ce te ascultă, cu atât mai mult ele sunt recepționate, reținute, înțelese; iar tu devii o persoană dorită în mijlocul oamenilor! Fac tot posibilul ca unele probleme spațiale din ziua de astăzi, o serie de probleme din aviație, să fie explicate oamenilor așa cum sunt ele în realitate, cu toate implicațiile lor, cu toate riscurile, dar și cu toată partea frumoasă ce derivă din aceasta. – Văd acum, la Suceava, lângă dv., pe unul din fii… – Da. Este Ovidiu-Daniel (cl. a V-a). În calitate de tată, participarea fiului meu la manifestările sportive cu specific aviatic sau cosmic mă bucură întotdeauna. A participat deja la două campionate naționale de rachetomodele și nu cu rezultate chiar modeste. – Ce vă doriți în continuare? – Orice pilot care s-a ridicat cel puțin o dată în înalturi dorește să o facă și a doua oară, a treia oară… Orice cosmonaut care a ajuns să vadă Pământul de sus, de la altitudini cosmice extraatmosferice, dorește să-și revadă planeta, să zboare încă o dată în cosmos și, cu experiența acumulată, să-și desfășoare activitatea mai bine. La fel se întâmplă și cu mine. Mai zbor și acum cu anumite avioane. Dorința mea este de a zbura din nou în cosmos. Deocamdată nu este prevăzut un astfel de zbor, dar în măsura în care se va ajunge la o nouă posibilitate, sper să fiu apt pentru a participa sau să pot ajuta; să îndrum un alt coleg, așa cum alți colegi, cu multă experiență, ne-au îndrumat și pe noi. – Un gând pentru cei care citesc aceste rânduri… – Vreau să vă spun că jumătate sunt moldovean, mama fiind din Fălticeni. Mă simt de fiecare dată, în acest spațiu, ca într-o familie, apropiat de toți oamenii, și-i simt pe toți apropiați de mine. Tuturor le doresc să aibă parte de o toamnă bogată, o viață liniștită, pașnică și plină de bunăstare! ( Zori noi – duminică, 9 octombrie 1988)