Între a face și a spune

Când vine câte o sărbătoare, ne iubim și ne felicităm. La modă sunt felicitările virtuale. Moș Crăciun sosește chipeș cu sania trasă de reni, aducându-ne de la prieteni cadourile dorite.

 

Poate chiar luna de pe cer. Uneori primim flori seducătoare, ambalate strălucitor, primim buchete imense prin care amicii noștri, desigur, vor să ne arate cât ne iubesc. De atâta iubire umblăm hipnotizați, pierzându-ne capul. Suntem atât de evoluați încât până și cu vecinii ne felicităm pe Facebook. Devine parcă mai greu să bați în perete ori să suni la ușă și să spui „La mulți ani”, computerul a simplificat sentimentele, transformate în flori de hârtie. E mai la îndemână scrisul „pe perete”, pe Facebook. Odinioară se purtau buchetele artificiale de flori, care aveau să se prăfuiască amar în cămara bunicii. Țineau totuși o veșnicie și nici nu trebuia să le uzi. Un domn din străinătate îmi trimitea nu demult trandafiri roșii, virtuali, se înțelege. Căsuța mea poștală era încărcată de parfumul buchetelor pe care nu mai aveam loc să le așez în dimensiunea inimii mele. Când domnul a coborât din virtual în realitate, a sosit cu mâinile goale… Stăteam și mă întrebam dacă i-ar fi fost chiar atât de greu să rupă un fir de iarbă ori o frunză dintr-un copac… Dar ce naivă sunt, căci omul, dacă ar fi avut laptopul la el, mi-ar fi dăruit zeci de crizanteme, legate cu panglici roșii. Știam doar că e un om generos, mi-o dovedise risipindu-și gesturile, apăsând obsesiv pe tastele tocite de atâta iubire… și încălzindu-se aristocrat în papucii catifelați de casă… M-am deșteptat, prieteni! De mult nu mă mai uit la ce spun oamenii, ci mă uit doar la ceea ce fac. Sentimentele de hârtie, virtuale, impersonale și goale mă lasă rece. Lumea imaginară e o cursă în care nu mai vreau să mă prind și care ascunde, se știe, personaje josnice, deghizate în domnițe și gentlemani. Să ne deșteptăm, împreună!