La Calafindești

Două proiecte finalizate în cadrul programului „Economia bazată pe cunoaștere”

Sfârșitul lunii februarie a reprezentat pentru comunitatea comunei Calafindești finalizarea unor proiecte importante finanțate de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale în cadrul programului „Economia bazată pe cunoaștere” (EBC), inițiat de Guvernul României cu sprijinul Băncii Mondiale.
 

Proiectul „Fermier pe ecomunitate”, derulat în perioada 1 noiembrie 2010 – 28 februarie 2011, în parteneriat cu primăriile comunelor Bălcăuți, Grămești (ambele din județul Suceava), Cândești și Cristinești (din județul Botoșani), a țintit ca obiectiv general dezvoltarea unui parteneriat de colaborare, timp de 4 luni, între administrațiile publice locale, în domeniul informării fermierilor din cele cinci comunități despre posibilitatea de atragere a fondurilor europene. Conform estimărilor făcute de managerul de proiect, dna Rodica Leuciuc, finalizarea proiectului a condus, în mod concret, la contabilizarea a 500 fermieri informați, 50 fermieri instruiți, 10 fermieri promovați, precum și a unui serviciu specializat de informare pentru fermieri la punctele de acces public la informație din cele 5 comune. Celălalt proiect finalizat, „Diversitate și calitate în serviciile PAPI”, s-a desfășurat în aceeași perioadă, alături de comuna Calafindești fiind partenere și comunitățile din Bălcăuți, Grămești, Iaslovăț, Ostra (toate din jud. Suceava) și Cândești (jud. Botoșani). În urma implementării proiectului în cele 6 comunități, s-a urmărit întărirea colaborării dintre acestea prin folosirea facilităților create de proiectul „Economia bazată pe cunoaștere” prin rețelele electronice locale (RECL), inițierea a 5 dosare de acreditare ca furnizor de servicii sociale, precum și întocmirea a 5 planuri de sustenabilitate. În toate comunitățile implicate, la finalizarea proiectelor amintite s-au organizat sesiuni de evaluare a rezultatelor obținute prin implementarea proiectului „Fermier pe ecomunitate”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI