D’ale politicii (118)

– Un dicționar… alternativ –

 

> Absurd. Nimic nu e mai absurd, mai greu de înțeles și de acceptat pentru un seducător consacrat, versat – obligatoriu „provincial”, aici în sensul acelui bărbat care își nutrește „bărbăția” din relatarea, la berărie, a isprăvilor sale erotice, reale ori închipuite – decât o femeie cu adevărat… castă. Una fidelă, ori una credincioasă în sens religios, una care chiar nu e impresionată – vai, e un soi de „lezmajestate” în mândria, în percepția circarului erectil! – ori una pur și simplu frigidă… Toate schemele – inevitabil, limitate –, toate stratagemele și întreaga lui experiență se pot prăbuși atunci în țăndări precum o cupă de șampanie scăpată din mână, pe pardoseala din piatră a încăpățânării, indiferenței feminine… > Blazare. Să ne ferim de blazare, de renunțare, de blocajul afectiv-volitiv (numit, în trecut, afaniseală, ori, mai prețios, spleen). Este cea mai insidioasă „otravă” a minții și a sufletului. Odată „virusați”, această boală a „non-combatului” ne va face să ratăm oportunități, să risipim șanse și speranțe. De vină e doar privirea opacă, voința lenevită, curiozitatea adormită, viața trăită ca o anticameră a înțepenirii, deci a morții… > Chioggia. Localitate din districtul Veneția, devenită celebră prin piesa burlescă „Gâlcevile din Chioggia”, elogiu clasic adus nevestelor sprințare și istețe, readusă deunăzi în actualitate de o banală întâmplare: un zugrav italian în vârstă de 39 de ani și-a surprins soția (37 de ani) în pat cu preotul paroh (53 de ani). Furios, încornoratul din Chioggia a făcut un scandal monstru la sediul episcopului local, Angelo Daniel, care a fost nevoit să-l transfere urgent pe clericul erotizat (foarte apropiat, de altfel, de ani de zile, familiei respective) în altă comună. Cei doi soți au doi copii, dar sobrul „The Daily Telegraph”, din care am extras știrea, nu menționează cu care din potențialii „tați” ar semăna aceștia. > Dacă. Am vedea în jur mai multe femei fericite, mulțumite (deci, oare și mai puțin… logoreice?) dacă bărbații ar consacra, cu adevărat, sexului cel puțin un sfert din timpul și energia pe care le risipesc vorbind cu voluptate și orgoliu despre… sex. > Explicație(?). De ce oare anumite opere, doar unele creații artistice, continuă să ne pasioneze, să ne incite generație după generație? De pildă, teatrul lui Caragiale. Cred că nimeni nu ne va putea explica, total, complet, acest fenomen. Dar cred că ne-ar putea apropia, cumva, de adevăr, remarca lui Paul Valery: opera dăinuie atâta vreme cât va rămâne în stare să pară cu totul alta decât a gândit-o, a scris-o autorul ei. > Frigidă. O femeie care nu are nimic, din principiu, împotriva actului sexual, doar că nu poate pricepe de ce el trebuie să dureze, de fiecare dată, atât de mult. > Gura (bate c…l). Cei doi realizatori ai unei emisiuni a TV Norge au fost concediați după ce au cerut publicului să voteze dacă femeia din echipă ar trebui sau nu să îi facă, în direct, un sex oral partenerului ei de platou (voila!), numit Adam… Cele peste 10.000 de mesaje primite imediat nu i-au convins pe boșii postului că ratingul e totul. Se desprind două concluzii: că norvegienii nu-s chiar atât de reci cum se spune și că noi, curioșii, n-am mai apucat să aflăm cum o fi votat, totuși, publicul. > Hair. Un expert în limbajul nonverbal ne previne că o femeie care se simte atrasă de un bărbat, își va mângâia, involuntar, părul, de 20 de ori mai des decât ar face-o în prezența unuia care îi este indiferent. Ochii pe părul doritei, cuceritorule… > Împăcare. Sfatul unui înțelept: dacă vrei să te împaci cu cineva, purcede cât mai repede la acest gest dublu salutar: orice amânare, orice ezitare – tocmai prin încâlceala contradictorie a argumentelor pro și contra – va amâna până la anulare șansele reconcilierii. > Justiție. Nu cred că e exagerată părerea că lupta, efortul pentru întronarea dreptății ar fi cea mai deplină, mai generoasă formă a iubirii. Ce ar putea fi mai măreț, mai dezinteresat (de vreme ce dragostea pentru o – doar – anumită ființă, de aceea considerată „unică, de neînlocuit” își așteaptă, își revendică, posesiv, răsplata) decât să-ți consacri energia, timpul, mijloacele (și, la limită, viața) apărării, salvării unor oameni pe care, adesea, nu-i cunoști personal, unor cauze și idei care nu te privesc și nu te afectează în mod direct, nemijlocit? > Mândrie (tardivă?). Interesant îmi pare sfatul unei mame canadiene din secolul 19, oferit fiicei sale de 19(!) ani, tocmai părăsită, laș, de tânărul care o făcuse să spere că o va lua de nevastă: când un bărbat te abandonează ori simți că nu te mai dorește, manifestă-te cum vrei ori cum simți. Încearcă doar să nu plângi în fața lui: e păcat să-i oferi ticălosului această ultimă satisfacție… > Opțiuni. Privim, încântați, la televizor, reclamele incitante ale noilor bolizi ai șoselelor: mereu mai multă viteză, putere, tot mai mulți, mai feroci „tigri sub capotă”. Apoi urmează buletinul de știri: vedem aceleași automobile tentante, visate, strivite în arbori, ucigându-ne soții, copiii, prietenii… În fond, totul e o problemă de alegere personală… > Rar. Iată unul din – vai, multele! – semne de uzură, de îmbătrânire: faptul că rareori mai suntem în stare să râdem în hohote – chiar fără a avea un motiv anume pentru asta – că nu mai știm să ne „tăvălim pe jos de râs”, cum făceam, de atâtea ori, în copilărie… > Șah. Ca și la sex, aici câștigă cel care termină… ultimul. Doar că, în jocurile intime, remizele sunt partide pierdute de ambii jucători.